Detalii bombă ies la iveală despre iubitul Alinei Vidican. S-a aflat de ce şi-au ascuns, de fapt, relaţia

Ioana Bucur 11.06.2021, 10:26

Fosta soție a lui Cristi Borcea și-a regăsit fericirea în brațele unui milionar din Statele Unite ale Americii. Detalii incredibile au ieșit la iveală despre iubitul Alinei Vidican. S-a aflat de ce și-au ascuns, de fapt, relația.

Ce ar ascunde iubitul Alinei Vidican

Peste mări și țări, Alina Vidican trăiește o nouă poveste de dragoste. Fosta soție a lui Cristi Borcea și-a regăsit fericirea, la cinci ani după divorțul dureros prin care a trecut, în brațele unui afacerist brazilian. Se pare că relația cu misteriosul Claude nu este una tocmai nouă, cei doi având motive serioase să se ascundă de ochii curioșilor.

Alina Vidican și Claude au fost fotografiați împreună, prima oară, în 2019, când au participat la un eveniment Ferrari, organizat în Miami. În același an, erau suprinși, din nou, împreună, la un alt eveniment al producătorului auto, dar în Canada, românca fiind prezentată ca „iubita” bărbatului, în montrealgazatte.com.

Jurnaliștii de la WOWbiz.ro susțin că au descoperit motivul pentru care iubitul Alinei Vidican a încercat să țină relația departe de ochii lumii până acum. Se pare că, în 2019, Claude era căsătorit, el începând demersurile de divorț abia în 2020, când a depus actele la un tribunal din Broward, Florida. Alina și Claude au anunțat că s-au logodit la sfârșitul lunii aprilie, la doar o zi după ce au postat prima fotografie împreună, la un eveniment auto.

Detalii bombă ies la iveală despre iubitul Alinei Vidican
Alina Vidican s-a logodit cu noul său iubit

Cristi Borcea, decizie radicală după ce Alina Vidican s-a afișat cu noul iubit

Recent, Alina Vidican s-a afișat, în mod oficial, cu noul său iubit și a dezvăluit că a fost cerută în căsătorie. Anunțul a stârnit o reacție vehementă din partea fostului ei soț. Cristi Borcea a decis să încheie orice socoteală cu Alina și i-a închis toate societățile din America la care era asociat cu fosta sa parteneră.

Potrivit unor surse, înainte de a accepta cererea afaceristului brazilian, românca i-ar fi cerut binecuvântarea lui Cristi Borcea, care ar fi sfătuit-o doar să fie foarte atentă la relația pe care o va avea viitorul soț cu cei doi copii pe care îi au împreună.

„Alina i-a cerut părerea lui Cristi Borcea, așa cum e normal, având în vedere că sunt, împreună, părinții a doi copii. Cristi nu s-a opus, i-a spus doar să fie atentă și să cumpănească bine decizia și să fie atentă la relația lui Claude cu cei doi copii ai lor”, potrivit unei surse citate de Fanatik.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...