Descoperirea ce i-a bulversat pe cercetători. Cele 65 de obiecte scoase din pământ rămân „un mister”

Ioana Bucur 01.04.2022, 16:05
Descoperirea ce i-a bulversat pe cercetători. Cele 65 de obiecte scoase din pământ rămân „un mister”

Arheologii au făcut o descoperire fabuloasă și misterioasă. Cercetătorii au analizat cele 65 de obiecte scoase din pământ, însă recunosc că, până acum, originea și modul în care erau folosite rămân un mister. Una dintre teoriile prezentate de ei este aceea că ar fi făcut parte dintr-un ritual. Detalii au fost publicate recent într-o publicație de specialitate.

O nouă descoperire arheologică i-a uimit pe cercetători

Un articol apărut recent în publicația de specialitate „Journal of Asian Archeology” descrie o descoperire impresionantă: 65 de recipiente asemănătoare urnelor, găsite împrăștiate în patru locuri diferite din statul Assam din nord-estul Indiei.

Obiectele au forme și dimensiuni diferite, unele dintre ele sunt înalte și cilindrice, altele au fost găsite parțial sau complet îngropate în pământ. Vase similare de piatră au fost găsite anterior în Laos și Indonezia.

Detaliile descoperirii arheologice în care au fost implicați cercetători de la trei universități din India și Australia au fost publicate în „Journal of Asian Archaeology” săptămâna aceasta. Cercetarea a fost condusă de Tilok Thakuria de la Universitatea North-Eastern Hill și Uttam Bathari de la Universitatea Gauhati.

„Încă nu știm cine le-a făcut sau de unde provin. Totul rămâne, deocamdată, un mister”, a spus, potrivit BBC,  Nicholas Skopal, cercetător la Universitatea Națională din Australia, care a făcut parte din echipa de cercetare.

Descoperirea ce i-a bulversat pe cercetatori. Cele 65 de obiecte scoase din pamant raman un mister

Ce cred arheologii

Deși încă nu este clar pentru ce au fost folosite vasele gigantice, cercetătorii cred că acestea erau probabil parte din „ritualuri mortuare”.

„Există mărturii de la poporul Naga (un grup etnic din nord-estul Indiei) despre găsirea vaselor Assam pline cu rămășițe umane incinerate, mărgele și alte artefacte materiale”, a mai spus Skopal.

Tilok Thakuria a declarat pentru BBC că „în prezent, urnele sunt goale” și că, la un moment dat, este posibil să fi fost acoperite cu capace.

„Următorul pas în acest proiect este să excavăm și să documentăm pe larg caracteristicile acestor vase”, a spus Thakuria.

Situri similare au fost descoperite în trecut în Assam și în statul vecin Meghalaya, au mai spus cercetătorii. Aproximativ 10 situri care conțin peste 700 de astfel de vase au fost descoperite până acum în Assam, a spus dr. Thakuria, însă numărul lor ar putea fi mult mai mare.

„Cu cât durează mai mult să le găsim, cu atât sunt mai mari șansele ca acestea să fie distruse, pe măsură ce terenurile sunt folosite pentru agricultură în aceste zone și pădurile sunt tăiate”, a spus Skopal.

Se estimează că obiectele datează înainte de 400 î.Hr.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...