Descoperire uluitoare în Maramureș, în urma unor percheziții. Cine a fost reţinut pentru că deţinea un pui de urs

Elena Avramescu 10.06.2021, 14:33
Descoperire uluitoare în Maramureș, în urma unor percheziții. Cine a fost reţinut pentru că deţinea un pui de urs

Cine a fost reţinut pentru că deţinea un pui de urs. În cursul zilei de vinei au fost efectuate mai multe percheziții a locuinţa şi anexele unui bărbat din Vişeu de Sus. Acolo poliţiştii au descoperit un pui de urs de 4 luni, iar imediat după aceea animalul a fost predat reprezentaţilor Gărzii Naţionale de Mediu, iar bărbatul a fost reţinut.

Cine a fost reţinut pentru că deţinea un pui de urs

Astăzi, 10 iunie, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Maramureş, în baza mandatelor emise de Judecătoria Vişeu de Sus, au efectuat trei percheziţii domiciliare, la locuinţa şi dependinţele unui bărbat, de 59 de ani, din Borşa, conform unui comunicat al Poliţiei Române.

În urma verificărilor, au fost ridicate mai mult de 40 de kilograme de carne, ce se consideră a fi de vânat, un exemplar de interes cinegetic din specia urs, femelă, cu vârsta de circa 4 luni, o capcană tip „gură de lup”, prevăzută cu lanţ şi ancoră metalică, dar şi alte bunuri.

După ce a fost preluat, puiul de urs a fost examinat de către un medic veterinar, după care a fost predat reprezentaţilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Maramureş. Conform sursei citate, în aceste momente se efectuează cercetări faţă de bărbatul de 59 de ani, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar și pentru deţinerea în captivitate fără drept a unor specii de interes cinegetic.

Cine a fost retinut pentru ca detinea un pui de urs
Retinut pentru ca detinea un pui de urs

Polițiștii, salvatorii unui pui de urs în Sibiu

Un pui de urs brun a primit a nouă șansă la viață, imediat după ce a fost găsit accidentat în zona unei cariere de marmură din Porumbacu de Sus și salvat de poliţişti. Acum se află la Grădina Zoologică din Sibiu, unde este tratat corespunzător. Se pare că în zona respectivă nu au fost identificate capcane sau laţuri destinate capturării animalelor sălbatice, astfel că nu există suspiciunea braconării acestuia.

În fapt, la data de 19 mai, în jurul orei 15,30, un apel 112 informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu cu privire la faptul că pe un fond de vânătoare din zona Porumbacu de Sus un exemplar de urs ar fi prins într-o capcană.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii specializaţi în braconaj cinegetic din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Sibiu, care, în zona unei cariere de marmură, au identificat puişorul de urs. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că exemplarul de urs brun este un pui de aproximativ 3 kg şi nu prezintă plăgi sau leziuni deschise la nivelul corpului, a declarat IPJ.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI