Descoperire de ultimă oră pe Lună. Ce au găsit americanii

Rădulescu Valentin / 26.10.2020, 20:32
Descoperire de ultimă oră pe Lună. Ce au găsit americanii

Recent s-a raportat o descoperire uimitoare făcută pe Lună. NASA a șocat recent cu noile afirmații despre ce s-ar putea afla pe întreaga suprafața satelitului natural al Pământului. Acest lucru ar putea ajuta în mod special astronauții pentru a supraviețui mai mult timp pe Lună în viitoarele misiuni.

Ce descoperire a făcut NASA de curând?

SOFIA, observatorul Stratosferic al NASA, a anunțat pentru prima dată că pe suprafața Lunii există apă într-o proporție mai mare decât se știa până în momentul de față. Aceștia au confirmat pentru prima dată că există apă pe suprafața vizibilă a lunii, iar mai mult decât atât, există posibilitatea ca pe întreaga suprafață a satelitului natural să există apă în microcratere, se arată în cel mai recent număr al revistei ”Nature Astronomy”.

Apa a fost găsită de cercetători sub formă de gheață, aflată în craterul Clavius, unul dintre cele mai mare cratere lunare, vizibil și după pământ. Acesta este situat în emisfera sudică a Lunii, iar pe suprafața lunară au fost detectate și anumite forme de hidrogen.

Descoperire de ultimă oră pe Lună. Ce au găsit americanii
Sursă Foto: NASA

Apa găsită pe Lună i-ar putea ajuta enorm de mult pe astronauți

Descoperirea făcută de NASA este o veste uimitoare pentru misiunile aflate în faza de pregătire. Datorită apei găsită pe Lună, astronauții ar putea avea mai multe condiții pentru a supraviețui acolo o perioadă mult mai îndelungată.

„Această descoperire schimbă cunoştinţele noastre despre suprafaţa Lunii şi ridică o serie de întrebări interesante despre resursele relevante pentru explorarea spaţiului îndepărtat”, a spus unul dintre experții NASA.

Descoperirea a fost făcută cu SOFIA, un telescop aerian dotat cu infraroșu și montat pe un Boeing 747 modificat, care zboară pe deasupra atmosferei terestre. În așa fel, lumina infraroșie este trimisă pe suprafața Lunii, iar cercetătorii pot să decodeze ce reflectă lumină. Totodată, cercetătorii cred că apa se află în bule de gheață sau între granulele de la suprafață. Părerea lor este că apa ar fi apărut în urma impactului cu mici meteoriți sau în urma interacțiunii dintre particulele energetice emanate de Soare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI