Democrația, într-o criză profundă: summit-ul G7 s-ar putea încheia, în premieră istorică, fără niciun acord

Alexandru Ioanid 22.08.2019, 17:05
Democrația, într-o criză profundă: summit-ul G7 s-ar putea încheia, în premieră istorică, fără niciun acord

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii se vor reuni la cea de-a 45-ediție a summit-ului G7. Întâlnirea este una extrem de importantă pentru viitorul lumii, dar, în premieră istorică în acest an, evenimentul s-ar putea încheia fără niciun acord.

Summit-ul G7 de anul acesta va avea loc în perioada 24-26 august la Biarritz, în Franța. Sunt așteptați liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii: SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Japonia, Canada și Italia.

Sursa foto: cartoonmovement.com
Sursa foto: cartoonmovement.com

Numai că disensiunile dintre liderii acestor țări au atins cote extrem de mari. Ceea ce arată criza profundă în care s-a scufundat democrația.  Specialiștii cred că, pentru prima dată în istoria summit-ului, adică din 1975 încoace, întâlnirea s-ar putea încheia fără niciun acord.

Pe lângă disputele și neînțelegerile legate de schimbările climatice și tensiunile comerciale, pe agenda oficială se vor afla subiecte sensibile precum Brexit, inegalitatea socială, posibila readucere a Rusiei la „masa bogaților” și taxarea giganților IT.

Mai ales că, anul acesta, la summit-ul G7 va participa, din partea Marii Britanii, premierul excentric Boris Johnson. Mai în glumă, mai în serios, analiștii susțin că nu poate ieși nimic bun dacă la o masă îi pui alături pe Trump și pe Johnson.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Situația a fost cel mai bine descrisă de președintele Franței, Emmanuel Macron.  „Traversăm o criză profundă a democrației„, a spus liderul de la Elysee.

Și s-ar putea să aibă dreptate.

Summit-ul G7, un dans forțat pe gheață subțire

Imagine de la reuniunea liderilor G7 din 2018
Imagine de la reuniunea liderilor G7 din 2018

O imagine cu liderii lumii de la summit-ul G7 din 2018 a făcut istorie. Pentru că, la acea vreme, era edificatoare pentru cele întâmplate în Canada anul trecut. Angela Merkel, aplecată peste masă pare că încearcă să-l convingă pe Trump de ceva ce numai președintele Americii nu pare impresionat.

Poziția liderului de la Casa Albă spune totul. Dar, în contextul întâlnirii de anul acesta, poate poate prefața și o mai mare ruptură între liderii lumii.

Macron susține că democrația traversează o criză profundă și ar vrea să renunțe la tradiția adoptării unei declarații comune. Liderul francez consideră efortul ca fiind unul fără sens, din moment ce tensiunile între lideri sunt evidente.

Emmanuel Macron a făcut referire, în special, la decizia lui Trump de a se retrage din Acordul de Climă de la Paris și mai ales la direcția Americii, care insistă mai mult pe tratate bilaterale, decât multilaterale. Trump e un președinte excentric și atipic.

Și nu trece o zi fără să demonstreze acest lucru. Vrea să readucă Rusia în G8, adică să revină la decizia luată imediat după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea. Se pare că Macron e de acord, dar Merkel nu.

E doar unul dintre fitilurile aruncate de Trump în interiorul Europei și care au rolul de a pune pe poziții diferite pilonii UE: Franța și Germania.

Este imposibil să prezici ce vor face Statele Unite, Trump poate surprinde oricând”, susțin analiștii consultați de CNBC. La summit-ul precedent s-a comportat ca și cum întâlnirea ar fi una de prisos.

A plecat mai devreme de la întâlnire și a refuzat să semneze declarația comună. De ce n-ar face și anul acesta la fel, se întreabă cei care remarcă faptul că Trump e lipsit de răbdare și de tact.

Un summit G7 la care Trump își va pune, din nou, în cap pe toată lumea

Nu mai departe de luna trecută, Trump avertiza Franța că ar putea impune tarife suplimentare în cazul vinului care ia calea exportului peste ocean. Liderul de la Casa Albă voia, în acest fel, să avertizeze Parisul să nu taxeze dur companiile din tehnologie.

Adică acei giganți americani precum Facebook și Google, care monetizează miliarde de pe urma utilizatorilor din Uniunea Europeană, dar care plătesc taxe extrem de mici în raport cu profiturile realizate pe continent.

Un subiect, așadar, foarte sensibil. Franța vrea să taxeze, separat de măsurile pregătite de Bruxelles la nivel comunitar, giganții tehnologiei. Problema e că majoritatea acestora sunt americani. Adică acea Americă ce e condusă de Trump cel imprevizibil și dornic oricând să-și atace partenerii și să se alieze chiar și cu dușmanii la nevoie.

Summit-ul G7 nu va mai fi despre prietenie și găsirea unor soluții pentru politica mondială și despre adevăratele probleme ale planetei (vezi AICI ce se întâmlă în Brazilia).

Va fi despre interese personale. Unele spuse apăsat și, metaforic vorbind, lovind cu pumnul în masă.

Urmăriți Impact.ro și pe