Decizia luată de anchetatorii, în urma reconstituirii crimelor din Caracal. Ce se întâmplă, acum, cu Gheorghe Dincă

Ioana Nechifor 18.09.2019, 11:20
Decizia luată de anchetatorii, în urma reconstituirii crimelor din Caracal. Ce se întâmplă, acum, cu Gheorghe Dincă

După două zile intense, în care s-a încercat reconstituirea crimelor din Caracal, anchetatorii au luat o decizie importantă în ceea ce îl privește pe Gheorghe Dincă, bărbatul care în primă fază a declarat că el le-a omorât pe tinerele Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Luni și marți, bărbatul a fost plimbat de oamenii legii în principalele locuri din ancheta, inclusiv la casa lui din Caracal, unde a fost pus să arate exact cum au decurs lucrurile în ceea ce le privește pe cele două fete. După aceste zile, DIICOT a făcut un mesaj important.

Ce se întâmplă cu Gheorghe Dincă, după reconstituirea crimelor din Caracal

16 și 17 septembrie au fost două zile pline atât pentru anchetatori, cât și pentru Gheorghe Dincă. În aceste zile, bărbatul de 66 de ani a fost nevoit să arate la fața locului exact cum s-a purtat cu cele două fete, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, din momentul în care le-a cunoscut și le-a luat cu mașina, dar și ce a urmat apoi.

După aceste zile intense, DIICOT a comunicat pe site-ul instituției ce urmează pentru principalul suspect în cazul dispariției tinerelor, care de altfel a declarat în primă fază că le-a omorât.

Așadar, informarea făcută de procurori arată că Tribunalul Olt a prelungit mandatul de arestare preventivă pentru Gheorghe Dincă.

„În zilele de 16 şi 17.09.2019, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară delegați în cauză, pe baza materialului probator administrat până în prezent, au procedat la reconstituirea parțială a activităților ce reprezintă elementul material al infracțiunilor cercetate în cauza denumită generic “Caracal”.

Activitățile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării și uciderii celor două victime, precum și modalitatea și mijloacele comiterii infracțiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleași două victime.

În paralel cu aceste activități au fost efectuate audieri de martori la sediul Poliției Municipiului Caracal și s-a formulat propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv față de inculpatul Dincă Gheorghe, pentru o perioadă de 30 de zile, către Tribunalul Olt”, se arată pe site-ul insituției.

Sunt luni de zile de când Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu au dispărut de acasă. Dincă este principalul suspect în acest caz
Sunt luni de zile de când Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu au dispărut de acasă. Dincă este principalul suspect în acest caz

Ce a pățit Gheorghe Dincă la reconstituire

Furia oamenilor a fost cu greu controlată de oamenii legii. A fost nevoie de intervenția mascaților pentru a calma spiritele, întrucât Gheorghe Dincă a fost la un pas să fie linșat de către cei prezenți.

Familia Luizei Melencu a fost cu greu oprită să nu ajungă în apropierea bărbatului. Mama Luizei, dar și bunicul fetei, l-au condamnat pe Dincă pentru ceea ce s-a întâmplat cu fata lor.

Și ceilalți oameni strânși l-au huiduit pe acesta, arătându-se oripilați de faptele pe care el a declarat că le-a făcut.

 

Urmăriți Impact.ro și pe