În urmă cu ceva timp, Patrick Ekeng, camerunezul care a jucat la Dinamo, s-a stins în urma unui stop cardio-respirator în timpul meciului. După patru ani de investigații și procese s-a găsit în sfârșit vinovatul, acesta este nevoit să stea după gratii și să plătească despăgubiri uriașe pentru familia fotbalistului.
Jucătorul camerunez a venit la Dinamo în anul 2016, în mandatul lui Mircea Rednic, iar acesta a evoluat timp de patru luni pentru echipă. Patrick Ekeng a decedat pe data de 6 mai 2016, atunci când fotbalistul s-a prăbușit pe gazon în minutul 70 al meciului dintre Dinamo și Viitorul, la scurt timp după ce a intrat pe teren. Pe stadion se afla Ambulanța Puls, cea care la și transportat direct la Spitalul Floreasca. Doctorița de pe ambulanță a fost găsit primul vinovat pentru că nu i-a acordat manevrele de resuscitare, deși fotbalistul se afla în stop cardio-respirator.
Ekeng a decedat mai târziu la spital, iar în urma autopsiei s-a aflat că jucătorul a murit din cauza unei probleme cardiace. Medicul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Capitalei, fiind acuzat de ucidere din culpă. După pierderea camerunezului, echipa antrenată atunci de Mircea Rednic a disputat finala Cupei României, care a fost pierdută în fața lui CFR Cluj.
Chiar dacă decesul s-a petrecut în 2016, acesta nu a rămas fără urmări. Medicul care se afla în ziua aceea pe ambulanță a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare cu suspendare, plus prestarea timp de 60 de zile de muncă în folosul comunității. Pe lângă pedepsele primite, doctorița este nevoită să plătească despăgubiri pentru familia fostului mijlocaș, acestea fiind în valoare de 200.000 de euro, se arată potrivit sport.ro. Totodată, fratele lui Ekeng, Jacques Albert Ekeng, s-a înscris atunci în programul DDB cu pachetul de 48 de euro pe lună, până în luna mai a anului următor.
„În mod normal postarea aceasta ar trebui să fie fără cuvinte. Pentru că gestul lui Jacques Albert Ekeng este mai presus de orice am putea descrie prin vorbe.
Informația a apărut pe pagina avocatului Vlad Hosu la o oră foarte înaintată. Ne-a uimit, ne-a răscolit, ne-a lăsat fără cuvinte. Ne-am întrebat mereu cu o durere vinovată, oare ce am fi putut face pentru a evita tragedia de atunci… Nu am găsit niciodată răspunsul.
Fotbalul, deși e cea mai serioasă treabă pentru noi, în fața morții devine doar o joacă de copii pe un câmp de iarbă. Un joc pentru care niciunul dintre copii n-ar trebui să moară”, se arată pe pagina de Facebook PCH.