De unde vine expresia „Vrei nu vrei, bea Grigore agheasmă!”

În general, o expresie se definește ca fiind o formulă concisă, a cărei idee este comunicată prin mijloace figurate. Se deosebește de locuțiune, unde grupul de cuvinte are valoarea unei singure părți de propoziție. Însă, atât expresiile cât locuțiunile apar în forme cristalizate, ce trebuie folosite așa cum le-a creat de-a lungul timpului înțelepciunea poporului.

De unde vine expresia „Vrei nu vrei, bea Grigore agheasmă!

Spuneam în introducere că expresiile, incluzând-o și pe: „Vrei nu vrei, bea Grigore agheasmă!”, nu au nevoie de modificări, pentru că au devenit deja formule consacrate. Cu toate acestea, chiar dacă pare curios, se întâlnesc multe cazuri unde expresiile au suferit transformări, ceea ce are drept consecință faptul că sensul lor nu mai poate rezista unei analize logice.

Pentru a argumenta cele afirmate, luăm un exemplu sugestiv. Expresia din titlul articolului „vrei nu vrei, bea Grigore agheasmă”. Ea este întrebuințată în situația în care i se cere cuiva să facă un act împotriva proprie-i voințe.

În vremurile noastre, această expresie se poate regăsi sub următoarea variantă: „Îi place, nu-i place, bea Grigore agheasmă” și nu cum ar trebui: „Îți place, nu-ți place, bea Grigore agheasmă”. În cea din urmă lucrurile se apropie mai mult de realitate, expresia nu-și pierde din sensul logic.

Prin urmare, dacă facem o scurtă analiză a formulării corecte, observăm că are, așa cum e firesc, toate verbele la persoana a II-a. Îți place, nu-ți place, ție (tu-Grigore-nume prin care se desemnează o întreagă categorie de oameni – „bea agheasmă”.

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Impact.ro

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum s-a împrietenit cu medicul Ana Aslan

Ea își pierde sensul, cum spuneam, dacă cineva o modifică astfel: „Îi place, nu-i place, deci unei alte persoane, tu, Grigore, „bea agheasmă”. Să admitem că acel vorbitor al limbii române s-a grăbit și i-a schimbat neintenționat forma.

Întâlnită în scris și în vorbirea obișnuită, o așa expresie, pe lângă altele, conferă plasticitate și culoare stilului. Totuși, sunt și cazuri de alte expresii cărora li s-a denaturat complet sensul: „Ce-ți trăznește în cap”, în loc de „a trăzni cuiva prin cap”, „pe zi ce trece” a devenit „cu zi ce trece”, „sărăcia ca duhul” în loc de „sărac cu duhul”, „îi sare în gât” și nu „îi sare de gât” etc.

Este foarte adevărat că expresiile și locuțiunile dau un farmec aparte vorbirii, scrierii. Dar, pentru a se obține valoare stilistică, trebuie ca ele să fie folosite în forma lor proprie. Expresii de acest fel există mai în toate limbile. Ele se numesc din punct de vedere ştiinţific perechi minimale iniţiale. Altfel spus, sunt perechi de cuvinte care sună aproape la fel. Diferă doar sunetele lor iniţiale. De exemplu, barcă-marcă, dragă-fragă, cont-pont ș.a.

„Măsurarea civilizației unui popor astăzi e o limbă sonoră și aptă a exprima prin sunete noțiuni, prin șir și accent etic sentimente”. Căci, „numai în limba sa omul își pricepe inima pe deplin (…). „Dacă în limbă nu s-ar reflecta caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea: așa voiesc să fiu eu și nu altfel, oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ?” (Mihai Eminescu)