De la mlaștini și boli cumplite, la stranduri și aer condiționat. Cum au făcut față timișorenii caniculei, de-a lungul timpului

Diana Timișoreanu 21.07.2021, 13:26

Cum au făcut față timișorenii caniculei. Vreme caniculară la Timișoara: aparatele de aer condiționat funcționează la capacitate maximă, terasele au instalații de pulverizare a unor vapori reci, ștrandurile sunt aglomerate. Dacă acum pare greu de suportat, o incursiune în timp ne arată cum făceau față valurilor de căldură locuitorii orașușui, în trecut, mai ales că atunci, dincolo de disconfort, se confruntau cu boli care îi decimau.

Cum au făcut față timișorenii caniculei, de-a lungul timpului

Orașul, construit în mijlocul mlaștinilor, era lovit periodic, în sezonul cald, de molime care se răspândeau rapid. Zona din Câmpia Timișului unde au fost puse bazele așezării era străbătută de râurile Timiș și Bega, numită într-o vreme și Timișul Mic, dar și de o mulțime de afluenți ai acestora, care își uneau meandrele prin brațe și mlaștini.

Vara, căldura, insectele dar și problema apei potabile aduceau mari probleme. Practic, apa băută de timișoreni până în 1732 a fost cea a râului Bega. Pentru ca aceasta să nu fie plină de crengi și aluviuni, existau grătare speciale, la intrarea în oraș, care le rețineau. Totuși, chiar și nepoluată, apa conținea microrganisme care le puneau în pericol sănătatea localnicilor. Iar lucrurile nu s-au îmbunătățit în timp, pentru că odată cu primele lucrări de drenare și de săpare a canalelor de mori din Timișoara (1720-1730), apa râului a devenit mai tulbure și mai puțin curată.

Fântânile săpate de militari (1722, 1739) aveau o apă de nebăut. De altfel și la 1831 din cele 127 de fântâni ale orașului doar în 33 se afla apă potabilă. Din documentele oficiale, în special registre ținute pe lângă lăcașuri de cult, aflăm că printre principalele cauze de deces, în acele vremuri, se numărau: durere de foale, dureri de foale și de pept, junghiuri și friguri, durime de cap și foale, umflătură de apă şi zăpușală.

Durerea de foale, atât de des consemnată, înseamnă o durere abdominală, cel mai des apărea în cazul unor afecțiuni digestive, multe dintre ele provocate de apa de calitate inferioară care se găsea. Zăpușala indică febră mare, de asemenea un posibil simptom al unor astfel de afecțiuni. Practic vedem un tablou clinic al unor cauze de deces în care lipsa apei curate, pentru băut dar și pentru igiena personală, joacă un rol de bază, explică Alexandru Sinedru, profesor de istorie.

Cum au facut fata timișsorenii caniculei, de-a lungul timpului
Cum au facut fata timișsorenii caniculei, de-a lungul timpului

Tocmai de aceea, oamenii au început dă fie preocupați de curățenie, iar asta se vede în amenajările descoperite pe teritoriul orașului.

Fără apă nici curățenia și igiena timișorenilor nu sunt de conceput. Băile turcești (1552-1716) și-au lăsat urmele într-o mică inscripție încastrată în zidul vechii Primării, iar unele din ele au renăscut și au fost la modă în Timișoara și după 1716. Băile militarilor ca și cele ale magistratului se alăturau puținelor băi particulare de până la 1850, consemna istoricul Florin Medeleţ, în volumul “Timişoara. Povestea oraşelor sale.”

Cât despre cum se fereau de caniculă, locuitorii făceau baie în Bega, evitau să iasă din case în plin soare iar cei mai bogați plecau la proprietățile din jurul orașului, unde vegetația mai deasă și lipsa aglomerației le făcea șederea mai plăcută.

În perioada otomană, până și pașa avea un loc de refugiu din fața caniculei, rămas faimos până în zilele noastre. În memoria localnicilor a rămas „Fântâna Paşei” (pe actuala Cale a Torontalului), care dădea cea mai bună apă din oraş. La răsăritul „satului Mehala” se înălța un conac numit „Fântâna Pașei”, „Pascha Brunnen” sau „Präsidenten Garten”. Reședința de vară a pașalelor Timișoarei (1552-1716), înconjurată de fântâni răcoroase, castani seculari, tufe de trandafiri și alte minunății, a fost distrusă în 1716 și apoi refăcută în 1722.

În 1732-1740 a devenit lazaret pentru bolnavii de ciumă și mai apoi a trecut în proprietatea succesivă a episcopului ortodox al Timișoarei, a președintelui civil al Banatului, a primăriei orașului și a administrației financiare. Astăzi în locul ei se înalță o vilă care nu mai are nicio legătură cu istoria locului.

Mai aproape de prezent, apele canalului Bega erau locul preferat pentru scăldat, apărând primele stranduri, în timp ce locuitorii cu ceva stare apreciază gheața fabricată în oraș și primele ștranduri cu servicii de înfrumusețare. Puţin după 1910, pe malul Begheiului se deschidea un loc de divertisment mult îndrăgit de localnici: Baia şi Plaja Populare, denumite şi Baia de nisip sau Ştrandul. Era ceva foarte modern pentru acele vremuri, pentru că acolo se practicau ski-ul nautic, gimnastica în aer liber, făcută cu antrenor, şi hidroterapia, dar erau oferite și diverse servicii de înfrumusețare.

Cum au facut fata timișsorenii caniculei, de-a lungul timpului
Cum au facut fata timișsorenii caniculei, de-a lungul timpului

În timp apar tot mai multe băi, fie comune, fie amenajate în locuințe particulare, departe însă de confortul de acum. Astfel, în ajunul primului război mondial, în oraș, pe lângă marea și moderna baie “Neptun” (numită inițial scurtă vreme “Hungaria”) funcționau alte 7 băi publice și 1241 de locuințe din cele 30.414 ale orașului aveau băi proprii.
Mai apoi, în anii comunismului, pe malul Begăi dar și în alte zone din oraș cele mai vestite întreprinderi aveau baze sportive și bazine de înot: CFR, UMT, Tehnometal, Electrica, Proiectantul, au fost doar câteva dintre ele.

În unele se putea intra doar cu legitimație de angajat sau rudă a unuia, așa că exista o adevărată rețea de pile și cunoștiințe pentru a face rost de una. După 1989 cele mai multe au rămas în paragină, s-au închis sau, în cel mai fericit caz s-au transformat în terase de vară, frumoase și cu personalitate, dar lipsite de elementul care le făcea atât de prețioase în verile fierbinți: bazinele cu apă în care oamenii se înotau sau intrau să se răcorească.

Urmăriți Impact.ro și pe