De la ce porneşte întotdeauna cearta dintre Dani Oțil şi Gabriela. Matinalul a recunoscut

Iancu Andreea 21.05.2021, 14:05
De la ce porneşte întotdeauna cearta dintre Dani Oțil şi Gabriela. Matinalul a recunoscut

Dani Oțil nu mai poate fi catalogat drept burlac, după ce a decis să își unească destinul de cel al logodnicei sale Gabriela Prisăcariu. Cei doi au luat parte la ceremonia civilă în urmă cu un weekend, pentru ca apoi să sărbătorească momentul alături de apropiați, la restaurantul prezentatorului. Deși pare că sunt făcuți unul pentru altul, în proaspătul cuplu de însurăței nu lipsesc discuțiile. În cadrul unei ediții recente a emisiunii pe care o prezintă la Antena 1, Dani Oțil a recunoscut de la ce pornește întotdeauna cearta dintre el și Gabriela, proaspăta sa soție.

De la ce pornește cearta dintre Dani Oțil și Gabriela. Cuplul s-a căsătorit recent și așteaptă un copil

Prezentatorul de la Neatza este de câteva zile un bărbat însurat. Acesta a oficializat relația sa cu Gabriela Prisăcariu, fotomodelul care a reușit să îi fure inima matinalului, dar și un inel de logodnă în urmă cu nici un an de zile. În plus, cuplul se bucură și de o altă veste incredibilă. Dincolo de faptul că și-au unit destinele, cei doi urmează să devină părinții unui băiețel. Frumoasa blondină este însărcinată și urmează să nască peste câteva luni. Deși sunt împreună de puțin timp, dintre cei doi nu lipsesc unele disensiuni. Dani Oțil chiar a mărturisit recent de la ce pornește cearta dintre el și Gabriela, în direct, în emisiune.

Dacă ai început cu sintagma ”voi, femeile„ în casă, provoci un război imens acasă. Chiar dacă tu vrei să continui fraza zicând de bine. Dar nu, când zici ”voi femeile„, e ceartă”, a zis Dani Oțil în ediția de azi a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani.

Dani Oțil a dezvăluit de la ce pornește întotdeauna cearta dintre el și Gabriela
Cuplul și-a unit destinele și așteaptă venirea pe lume a primului lor bebeluș

Dezvăluiri din timpul petrecerii de la nunta lui Dani. ”Eu am 40 de ani, era ultimul tren”

Nunta discretă și organizată în secret de către proaspătul cuplu format de Dani și Gabriela a devenit ținta curioșilor. Unii dintre ei s-au bucurat pentru faptul că prezentatorul de la Antena 1 și-a găsit în sfârșit perechea, așteptând cu sufletul la gură detalii despre fericitul eveniment. După ce în urmă cu un weekend au sărbătorit cununia civilă, la care au fost prezenți familiile și prietenii celor doi, săptămâna aceasta doar despre asta s-a vorbit la Neatza.

Dani a recunoscut că a fost certat de mama sa pentru că din meniu au lipsit celebrele sarmale, în timp ce tot prezentatorul a mărturisit că petrecerea a fost una destul de restrânsă.

M-a certat maica-mea ca nu am avut sarmale la nunta. Păi cine putea sa mai faca sarmale sambata, cine sa le mai impatureasca?

Nu a fost o nuntă, a fost teambuilding, din 42 de câți am fost noi, plus fiecare cu cine a venit, am fost doar rudele noastre și voi (n red. cei din platou). Accept toate răutățile, vă anunț că este tot asa, și căsătorit și nu. Eu de ce nu am liber azi de la muncă?, a spus Dani Oțil.

Petrecerea a fost una de pomină, după cum s-a putut observa și în imaginile surprinse din timpul evenimentului. S-a dansat cu patos și toată lumea s-a simțit bine, bucurându-se pentru fericirea cuplului. În plus, mulți i-au felicitat pe cei doi și pentru faptul că vor deveni în curând părinți, Gabriela fiind însărcinată și urmând să nască un băiețel

Ne-am distrat, ne-am refacut ieri, a spus Ramona Olaru, asistenta de la Neatza după petrecere.

A fost prima data când m-au bătut pantofii la o nuntă. Nu am mai dansat de un an jumate, am dansat acum de mi s-au rupt pantofii, a completat și Răzvan Simion.

Eu am 40 de ani, era ultimul tren, a mai mărturisit Dani Oțil.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...