De ce stă Bendeac uneori cu picioarele pe birou în timpul emisiunilor iUmor

Emanuela Pană 15.05.2021, 19:34

Mihai Bendeac este unul dintre cei mai apreciați actori din România și jurat în cadrul emisiunii „iUmor“ de la Antena 1, unde face deseori spectacol. Este amuzant și râde zgomotos, iar reacțiile sale reprezintă mai mereu un deliciu pentru urmăritorii show-ului. Dacă te numeri și tu printre ei, atunci sigur te-ai întrebat măcat o dată de ce stă acesta cu picioarele pe birou în timpul emisiunilor.

De ce stă Bendeac cu picioarele pe birou în timpul emisiunilor iUmor

Fără îndoială, Mihai Bendeac este unul dintre cei mai dezinvolți oameni de televiziune de la noi. Acesta își manifestă fără rețineri emoțiile, fie că sunt pozitive sau negative. L-am văzut de nenumărate ori râzând în hohote și tot de atâtea ori plângând ca un copil. Platourile de filmare sunt ca o a doua casă pentru el, televiziunea fiind o parte existențială a vieții lui.

Ajuns la 38 de ani, Bendeac recunoaște că și-a dorit de mic copil să fie celebru, petrecând „ore în șir“ oferind „autografe imaginare“ și gândindu-se cum ar arăta viața lui dacă și-ar îndeplini visul.

Eu mi-am dorit foarte mult notorietatea. Și visam la ea. Stăteam ore în șir și dădeam autografe imaginare. Dacă ești anxios și ai atacuri de panică, e greu să fii celebru. Dar este necesar pentru ceea ce vreau să fac eu cu viața mea“, a dezvăluit actorul în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu“.

Mai mult, carismaticul jurat de la „iUmor“ spune că și-a prezis cariera de actor, postând pe rețelele sociale fotografii în care apar mai multe idei cu privire la viitor scrise chiar de el pe carnetul de note din perioada liceului.

Elevul Bendeac Mihai este deosebit de inteligent, putând deveni un adevărat geniu. (…) Elevul dă dovadă de inteligență și este foarte posibil să mai auzim numele Bendeac pe meridianele Pământului“, a scris tânărul Bendeac pe vechiul document. Desigur, ca un adevărat artist, acesta nu a uitat de semnătură.

După cum spuneam, Bendeac se simte ca peștele în apă în lumina reflectoarelor, fiind extrem de relaxat la filmări, lucru pe care-l „trădează“ poziția pe care o adoptă de multe ori. Acesta obișnuiește să stea cu picioarele pe birou în timpul emisiunilor, fapt ce nu pare să deranjeze pe nimeni. Mai mult, vedeta are acordul producătorilor pentru a face asta.

Citește și: Mihai Bendeac cu păr, primele imagini. Cum arăta actorul, fotografiile făcute publice de fosta sa dirigintă

„Sunt momente când mi-aș dori să fiu mai normal“

Mihai Bendeac este și unul dintre cei mai sinceri actori pe care-i cunoaștem, astfel că nu s-a sfiit să recunoască, într-una dintre aparițiile sale recente, că și-ar fi dorit să fie „mai normal“ și că felul său de a fi a devenit „deranjant“ chiar și pentru el.

Sunt momente când mi-aș dori să fiu mai normal. Am devenit deranjant eu pentru mine. Și nu exagerez. Cea mai mare corvoadă a vieții mele este atunci când mă culc seara și mă gândesc: oare mâine cum o să fiu? (…) Din momentul în care mă trezesc și până în momentul în care mă culc, mintea funcționează încontinuu doar la ceea ce am de făcut. Mi-e foarte greu să mă rup, extrem de greu să mă rup“, a mai dezvăluit actorul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...