17:43
Un sistem politic discreționar, o autocrație comportă un lung șir de măsuri menite să centralizeze puterea, sub toate aspectele ei, în mâinile unui dictator și ale camarilei sale de lachei. Este un tipar istoric cu adânci rădăcini în antichitate, Evul Mediu și, iată, prezent chiar astăzi. Fie străveziu voalat în China sau în forma lui cea violentă, în Rusia.
Mai există pe glob câteva asemenea insule de discernământ extrem, însă la capitolul cantități neglijabile. Sunt mai multe și variate motivele pentru care Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina. Ego-ul său modelat după criteriile KGB, ambițiile ancorate în vremuri de demult apuse, ca și un nemulțumitor loc ocupat de Rusia după implozia mamutului de la sfârșitul mileniului trecut, sunt doar două dintre cauzele genocidului aflat în plină desfășurare de aproape trei săptămâni în Ucraina.
Așa cum este știut, Uniunea Sovietică a pierdut Războiul Rece cu Occidentul. Astfel, concret, cele 15 republici ale fostei URSS și-au ales propriul drum așa că actuala Federație Rusă dispune de un teritoriu diminuat cu 17% față de conglomeratul de la sfârșitul mileniului trecut
Umilința este un resort pentru mulți dintre cetățenii fostei Uniuni Sovietice și, evident, în cazul personalității liderului de la Kremlin. Rusia nu mai este una dintre cele două mari puteri așa cum era URSS în vremea Războiului Rece. De pildă, în acest moment bugetul militar rusesc este în prezent de aproximativ 12 ori mai mic decât cel similar american.
Sentimentul său actual de inferioritate este întărit pentru mulți dintre slujitorii săi de vecinul de frontieră, China, care era o țară foarte înapoiată în 1975. După moartea lui Mao, unul din trei chinezi trăia în sărăcie extremă. Apoi, nu a încetat să urce în clasamentele internaționale mai pe toate planurile. China este cel mai mare exportator din lume. Astăzi, țara pe care a ajutat-o să se dezvolte în anii 1950, a marcat un proces de progres, ce a trezit invidia și, implicit, o accentuată comparație din care a izvorât un sentiment recurent că Rusia se află în degradare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Vladimir Putin are și o anumită teamă. Aceea de încercuire a propriei țări, așa cum a fost cea pe care a resimțit-o regatul Franței de a nu fi constrâns de către puterea habsburgică. Este motivul pentru care URSS a intrat în războiul din Afganistan (1979-1989). Un conflict preventiv pentru a evita o eventuală islamizare a țării. De asemenea, este cauza determinantă a celor două războaie din Cecenia, dintre care al doilea, în anii 1990, pentru a împiedica această țară să devină independentă și să fie o republică islamică, precum Iranul. S-ar fi declanșat un efect de domino cu alte republici din Asia Centrală.
În același spirit, astăzi Putin nu acceptă anumite consecințe ale răposatului Război Rece. Nu își dorește maniera de protectorat, precum cea a lui Stalin la granițele țării sale, ci specii de zone tampon mai mult sau mai puțin sub tutela lui sau cu legături privilegiate. În ceea ce se numește „străinul său apropiat”. Acesta este motivul pentru care, împotriva oricărui pronostic, îl sprijină pe dictatorul Lukașenko din Belarus.
Vladimir Putin vrea să folosească în continuare arma hidrocarburilor pentru a face presiuni asupra Ucrainei și a nesocoti un principiu fundamental al dreptului internațional. Anume, cel al popoarelor la autodeterminare. De asemenea, crede că Occidentul este decadent, inspirat fiind de către geopoliticianul conservator rus cunoscut pentru vederile sale de natură fascistă, Alexandr Dugin, preferă să se întoarcă spre Asia. Într-o succesiune de lucruri, Ucraina ar dori să se să integreze în Uniunea Europeană. Și-a exprimat clar acest deziderat, ca și pe tema NATO, însă, cel puțin în actuala realitate, a doua opțiune este, deocamdată, imposibilă. Vladimir Putin este împotriva acestei perspective de occidentalizare a unei țări asupra căreia crede că are drepturi.
Totuși trebuie reamintit că dictatorul rus nu părea să vadă nicio dificultate în a avea un cartier de afaceri de tip CBD (Central Business District) numit Moscow City în mijlocul Moscovei. Doar că proiectul său imaginar a căzut după drasticele sancțiuni economice aplicate țării sale. Așadar, alergia lui la americanizare și la o anumită occidentalizare a lumii este selectivă. După interes.
Poate că ar fi bine de știut că un rus, țarul Petru cel Mare, și-a dorit ca o parte din imperiul său să se confunde geografic cu o parte a continentului European. Spre deosebire de Ivan cel Groaznic și Ecaterina cea Mare, două dintre simbolurile de suflet ale lui Putin. Pe care nu le invocă, dar le admiră. Mai mult, dacă poate fi criticată cultura americană mainstream și, de ce nu?, anumite aspecte ale decadenței societăților de consum occidentale, cultura asiatică pe care pare să o pretindă șeful Federației Ruse seamănă foarte mult cu o contopire confuză.
Un amestec de conservatori ortodocși, religie, de revendicare asumată a unei părți din moștenirea țaristă, dar și a celei comuniste, pe un fond de oligarhi aparținând unui stat cu o economie parțial capitalistă care beneficiază de foarte mulți bani proveniți din exporturile de petrol și gaze naturale. Cât despre corupție, Vladimir Putin, vorbind de decadență , nu are nicio lecție de predat nimănui.
Se poate adăuga faptul că dacă Ucraina, care deține un mare tezaur de cultură, cum ar fi orașele cosmopolite Lviv și Odesa, s-ar integra în Uniunea Europeană, ar exista de facto deputați ucraineni în Parlamentul acesteia. În consecință, limba slavă s-ar răspândi acolo.
De aceea, a apărut ideea propagandistă a Kremlinului conform căreia minoritățile ruse ar fi persecutate în Ucraina și trebuie a fi protejate de fratele mai mare de la Moscova. Este cauza perfidă potrivit căreia, în acest spirit, rușii organizează atacuri false asupra minorităților ruse din Ucraina pentru a-și justifica invazia.
Din păcate, Putin astfel procedează. Este nevoie să ne amintim că totul în relațiile internaționale nu este doar o simplă chestiune de echilibru obiectiv al puterii. La vremea lui mareșalul Iospi Broz Tito, liderul fostei Republici Socialiste Federative Iugoslavia, a fost capabil să protesteze împotriva tiranului Stalin, chiar dacă țara era evident mult mai puțin puternică decât Rusia. Încă un motiv ce demonstează că Vladimir Putin nu are dreptul să reconstituie nicio zonă tampon în străinătate, nici măcar să creeze o zonă neutră.
Dictatorul rus a ajuns să se vadă nu ca un alt dictator mijlociu, cleptocrat, ci ca o figură de importanță istorică.
În același mod în care nu s-a reușit a-i împiedica pe locuitorii fostei RDG să fugă în mare număr spre vest, trei milioane între 1945 și 1961, nu se poate opri pe termen lung marele popor ucrainean să-și aleagă liber destinul. Acesta a fost și rămâne sensul implacabil al istoriei.
Concluzionând, „Dictatorul rus a ajuns să se vadă nu ca un alt dictator mijlociu, cleptocrat, ci ca o figură de importanță istorică”. (sursa: nbcnews.com)
