De ce se botează copiii de mici. Motivul pentru care Biserica Ortodoxă alege săvârșirea acestei sfinte taine la vârste fragede

Daria Petrescu 11.08.2020, 20:31
De ce se botează copiii de mici. Motivul pentru care Biserica Ortodoxă alege săvârșirea acestei sfinte taine la vârste fragede

Botezul copiilor este unul dintre cele mai importante ritualuri, iar Biserica Ortodoxă alege săvârșirea acestei sfinte taine, la vârste foarte fragede. Copiii trebuie botezați de mici. Credința la botezul copiilor este mărturisită de către naș, care trebuie să promită că va avea grijă ca pruncul să fie crescut în legea ortidoxă. Nașul trebuie să fie neapărat creștin ortodox. O aceeași datorie, în legea ortodoxă au au și părinții. Iată de ce se botează copiii de mici.

De ce se botează copiii la vârste fragede

-cei care nu botează copiii și amână botezul lor pentru mai tarziu, fac mare păcat

-Copiii se botează la vârste fragede pentru că biserica a făcut asta întotdeauna.

-pentru că așa au făcut Sfinții Apostoli, care au botezat pe copii

– pentru ca au păcatul strămoșesc, de care nu se pot curați decât prin botez;

-de asemenea, pentru că și copiilor le este data făgăduința harului Duhului Sfânt

– botezul a luat locul taierii imprejur, prin care a fost preinchipuit in Vechiul Testament

„Botezul este Sfanta Taina prin care omul, prin intreita afundare in apa sfintita si prin rostirea de catre preot a cuvintelor:

„Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (Numele) in numele Tatalui, amin si al Fiului, amin si al Sfantului Duh, amin”. Dobândește iertare de păcatul strămosesc, se naște din nou duhovniceste in Hristos si se face membru al Bisericii. Dupa Botez, duhovniceste omul este om nou, caci s-a nascut duhovniceste „din apa si din Duh” (Ioan 3, 5).

Ce se spune din cele mai vechi timpuri

În sfânta slujbă a Botezului, copilul trebuie cufundat în apă de trei ori sfintita in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, adica în numele Sfintei Treimi.

Acest lucru înseamnă moartea și ingroparea Mantuitorului si moartea omului celui vechi al pacatului, iar ridicarea din apa inchipuieste invierea de a treia zi a Domnului

Copilul trebuie botezat în primele luni de viață
Copilul trebuie botezat în primele luni de viață

Botezul nu se repetă niciodata asupra aceluiasi om, pentru ca numai odata se iarta pacatul stramosesc si intra omul in Biserica.  Păcatele săvârșite după Botez se pot ierta prin Sfânta Taină a Pocăinței.

Celelalte ceremonii de la Botez au și ele câte o semnificație:

– Lepădările înseamnă îndepartarea puterii diavolului de la cel ce se botează

– împreunările cu Hristos semnifică  unirea cu Mântuitorul și cu Biserica Lui;

-atunci când preotul suflă de trei ori peste fața celui ce se botează inseamna ca el trebuie sa marturiseasca totdeauna pe Domnul;

-pânza albă în care se îmbracă cel botezat inseamnă curățenia sufletului și a vieții creștinesti;

-lumânarea înseamnă îndatorirea celui botezat de a duce adevarata viată creștinească

Urmăriți Impact.ro și pe