De ce să te muți în Oradea. Șapte motive pentru care merită să locuiești în acest oraș

Emanuela Pană 22.11.2022, 10:50
De ce să te muți în Oradea. Șapte motive pentru care merită să locuiești în acest oraș

De ce să te muți în Oradea. Cine spune că trebuie să îți schimbi domiciliul din România în străinătate pentru a te putea bucura de un oraș civilizat, curat și primitor, probabil nu a vizitat niciodată Oradea. Vine o vreme în viața orășeanului dintr-o metropola aglomerată când simte nevoia de mai multă liniște și de o calitate superioară a mediului înconjurător. Dacă și tu te regăsești în descrierea noastră, află șapte motive pentru care merită să te muți în Oradea.

De ce să te muți în Oradea? Motive pentru care merită să locuiești aici

Deși departe pe hartă, poziționat la granița cu Ungaria și, deci, supus unor influențe directe, orașul Oradea s-a remarcat de-a lungul anilor ca fiind un loc în care oricine și-ar dori să trăiască, nu doar să îl viziteze. Clădirile cu o arhitectură impresionantă, străzile nelipsite de benzi pentru bicicliști și locuitorii mândri de originile lor fac ca urbea de pe Criș să fie locul ideal pentru foarte multe familii, dar și pentru studenți sau tineri.

Un top al celor mai bune orașe din România, realizat de PressOne pe baza mai multor criterii (siguranță, spații verzi și de relaxare, costul vieții, curățenie, administrație, trafic, soluții de smart city și calitatea vieții), poziționează Oradea pe primul loc, orașul remarcându-se prin note mari acordate la toate capitolele. Considerat a fi cel mai bun oraș din țară în opinia multor români, Oradea prezintă numeroase beneficii pentru cei ce vor să se mute aici.

De ce să te muți în Oradea, un oraș unde se trăiește ca-n afară

Dacă te-ai hotărât să faci o schimbare și să te muți din orașul în care locuiești acum fie dintr-un motiv anume (traficul, locul de muncă, vecinii, etc.), fie din mai multe adunate (de pildă, agitația din oraș și de la serviciu), află că, dacă te poți lipsi de efervescența specifică unor orașe precum București, Cluj, Iași sau Timișoara, în România există câteva variante fezabile, iar una dintre ele este cu siguranță Oradea.

De ce sa te muti in Oradea
Sapte motive pentru care merita sa te muti in Oradea

Așadar, iată care sunt cele șapte motive pentru care credem că merită să alegi Oradea:

1. Siguranța resimțită de cetățeni

Atunci când ești în căutarea unui loc potrivit pentru tine și familia ta, unul dintre cele mai importante criterii este, fără îndoială, siguranța urbană. Din păcate, multe localități din țară prezintă o problemă la acest capitol, însă nu și orașul de pe Criș.

Un studiu complex privind siguranța orașelor și cartierelor din România, realizat de Storia în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017, arăta că Oradea este orașul cu cel mai ridicat grad de siguranță din țară. Merită precizat că există mai multe studii, realizate în intervale de timp diferite, care confirmă același lucru. În acest sens, Calea Aradului, Nufărul și Centru Civic sunt cele mai bune zone din Oradea.

2. Sistemul de sănătate

Pe lângă siguranța resimțită de cetățeni, Oradea vine la pachet și cu un sistem de sănătate bine pus la punct. În această zonă a țării spitalele arată așa cum ar trebui, în vreme ce cadrele medicale sunt bine pregăite și extem de amabile. Așadar, în caz că ți se întâmplă ceva, ești pe mâini sigure.

3. Infrastructura rutieră

Față de multe alte orașe din Ardeal fără un drum de centură sau cu o centură parțială (mai degrabă un drum ocolitor pe o singură latură, vezi cazul Sibiului), odată ajuns/ă în Oradea nu vei fi nevoit/ă să traversezi tot orașul atunci când vrei să ieși din el spre Cluj ori spre Borș.

4. De ce să te muți în Oradea – costul vieții

Deși este foarte aproape de graniță, costul vieții în Oradea se menține mai bun decât în alte orașe (chiar și în urma scumpirilor din ultima vreme). În plus, fiind la o aruncătură de băț, poți merge oricând în vizită în Ungaria, mult mai ușor decât ai face-o decât dacă ai locui în București sau în Iași, spre exemplu. Prețul locuințelor destinate vânzării este adaptat tuturor buzunarelor, la fel și costul chiriilor.

Citește și: Unde să te muți la țară în România. Cele mai frumoase și dezvoltate sate din țară

5. Viața culturală

Când spui Oradea, n-ai cum să nu te gândești la bogăția arhitecturală moștenită, în acest oraș existând în jur de 100 de monumente și clădiri de patrimoniu. Administrația a mizat pe revigorarea vechilor palate, care au devenit noile puncte de atracție turistică. În plus, Oradea este singurul oraș din România care face parte din rețeaua orașelor Art Nouveau. E drept că Oradea găzduiește mai puține cinematografe, însă are teatru (de stat, dar și independent) și Operă.

Începând cu Piața Unirii, centrul istoric al zonei, și terminând cu Cetatea Oradei, reabilitată în totalitate, orașul respiră acum un aer european. Oradea a devenit o destinație la modă pentru turiști români și străini deopotrivă, numărul lor crescând de la an la an.

6. Încălzirea cu apă geotermală

Dacă credeai că doar în Islanda poți face acest lucru, s-ar putea să fii plăcut surprins. Gheizerele de apă fierbinți încălzesc și câteva cartiere din Oradea și din Beiuș, o localitate din proximitate, astfel că vei scoate mai puțini bani din buzunar pentru întreținere în acest oraș din vestul României.

7. Investiții de milioane de euro

Spre deosebire de alte primării din țară, cei aflați la conducerea orașului Oradea au fost mereu interesați să atragă cât mai multe fonduri europene, pe care să le investească ulterior în infrastructură, reparații ale clădirilor sau zone de agrement.

Citește și De ce să te muți în Timișoara, Mica Vienă a României. 4 motive pentru care merită să locuiești în acest oraș

Oradea, cea mai bună destinație Art Nouveau din Europa

Oradea a câștigat două premii în cadrul clasamentului „European Best Destinations 2022“ și a obținut locul întâi la categoria „Best Art Nouveau Destination in Europa“, devansând orașe precum Budapeste și Barcelona, și poziția a șasea la categoria „Best European Destination“.

„Datorită schimburilor culturale și comerciale din secolul al XIX-lea, orașul Oradea, traversat de o rută comercială care lega Europa de Vest de Europa Centrală și de Est, a devenit un oraș cosmopolit. Adesea considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din România, Oradea este numit și «La Petite Paris» pentru frumusețea clădirilor sale și pentru bunul gust al construcțiilor sale de o rară bogăție artistică.

Veți găsi stilul Art Nouveau vienez numit «Secession» (în ideea de a rupe cu stilul clasic foarte dominant în secolul al XIX-lea), dar și un art nouveau mai mult în curbe și motive florale, un stil Art Nouveau maghiar“, arată European Best Destinations într-o descriere care justifică votul primit de Oradea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...