Paștele se apropie cu pași repezi, iar cu toții ne vom regăsi din nou în fața unui ecran gol, pe care trebuie să-l umplem cu urări pentru cei dragi, colegi și prieteni. Ce să scriem, cum să scriem, care este urarea potrivită, Paște Fericit sună bine? Un specialist ne-a spus ce să nu scriem niciodată!
Filologul Adrian Papahagi a postat, miercuri, pe pagina personală de Facebook, o lista cu greșeli lingvistice, care se fac frecvent în perioada Paștelui. Specialistul ne explică ce este kitsch și ce nu este kitsch, astfel încât să nu ne facem de râs în fața celor dragi.
„E kitschul absolut și o dovadă de bădăranie, ca să nu spun de blasfemie, să scrii în glumă sau în serios „Gizăs”.”, spune Adrian Papahagi, explicând cum este corect să scriem: „Iisus Hristos” sau „Isus Cristos”.

1. E potrivit să folosim imagini cu Hristos sau cu subiect religios doar dacă sunt icoane în tradiția bizantină, reprezentări antice și medievale (ați observat că acestea nu pot fi niciodată de prost gust?), sau picturi/sculpturi ale unor imenși artiști (preferabil morți acum cel puțin 350 de ani). Se acceptă artiști moderni doar cu discernământ, pour les connaisseurs ?. Restul este kitsch.
2. Evitați neopăgânismul kitsch: copilași, iepurași, oușoare roșioare, mielușei, apusuri spectaculoase (mov) sau răsărituri lucioase, figuri radioase ca în reclamele pentru pastă de dinți sau ciocolată.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]3. Nu folosiți niciodată urarea „Paște fericit”, decât dacă vă adresați unui vițel, care are tot dreptul să pască fericit! Nu folosiți formule lemnoase scrise de alții! Dacă nu aveți inspirație pentru a compune un text care să nu fie nici kitsch, nici banal, nici cu greșeli de scriere, limitați-vă la clasicul „Hristos a înviat” (dar vezi și §4)!
„Nu e nevoie să puneți poze de la biserică: știm că sunteți credincioși și pioși. Important e să vă știe Hristos, nu Facebook-ul”
4. Nu trimiteți pe sms, mail, messenger etc. urări colective și nesemnate! Dacă trimiteți urarea către un singur destinatar, dar nu personalizați mesajul, mai bine lipsă. E mai decent să comunici doar cu cei cu care te întâlnești pe viu, sau de care îți pasă suficient de mult ca să le adaugi un gând, sau măcar să-i numești. Nimeni nu se așteaptă să primească urări de la toată agenda de telefon; nu vă simțiți nici voi obligați să trimiteți urări întregii voastre agende!
5. Nu e nevoie să puneți poze de la biserică: știm că sunteți credincioși și pioși. Important e să vă știe Hristos, nu Facebook-ul.
6. Dacă suntem într-o tradiție, de ce să n-o respectăm? În Biblia ortodoxă numele Mântuitorului e ortografiat „Iisus Hristos” fiindcă creștinismul nostru e de filieră bizantină, Evangheliile ne-au parvenit în limba greacă, iar în greacă se scrie Ἰησοῦς Χριστός.
În fine, nu e un capăt de lume, câtă vreme știm cu toții la cine ne referim. E însă kitschul absolut și o dovadă de bădăranie, ca să nu spun de blasfemie, să scrii în glumă sau în serios „Gizăs”.