De ce să nu mai bei lapte. Specialiştii trag un semnal de alarmă

Ana Anitoiu 27.03.2021, 20:01
De ce să nu mai bei lapte. Specialiştii trag un semnal de alarmă

Multe persoane cred că laptele se numără printre cele mai sănătoase alegeri alimentare pe care le-ar putea face. Însă, specialiștii au tras un semnal de alarmă referitor la acest lucru. Iată de ce nu ar trebui, de fapt, să îl consumi.

Oamenii, singurele mamifere care consumă lapte și după copilărie

Potrivit BBC, dacă unii susțin că laptele este un aliment important ce asigură nutrienții necesari pentru creștere și pentru sănătatea sistemului osos, alții sunt de părere că, dimpotrivă, acesta poate provoca boli de inimă și cancer.

Oamenii sunt singurele mamifere care au continuat să consume lapte chiar și după ce au încetat să mai primească lapte matern, pentru nutrienții săi – proteine, grăsimi, zahăr, precum și macronutrienți precum vitamina D și calciu. Pe de altă parte, în timp, s-a observat că apar și unele probleme din cauza consumului de lapte.

De ce sa nu mai bei lapte. Specialistii trag un semnal de alarma
Un pahar cu lapte asezat pe un birou

Motivul pentru care nu este indicat să bei lapte

În copilărie, oamenii au în organism niște enzime numite ”lactază”. Acestea ajută la digerarea alimentelor ce conțin lactoză, un zahar prezent în mod natural în laptele matern. Pe măsură ce înaintează în vârstă, aproximativ 70% dintre oameni pierd această enzimă. Odată cu ea dispare și capacitatea de a digera lactoza. Astfel apare intoleranța la lactoză.

Totuși, 30% dintre oamenii din lume nu se confruntă cu intoleranță la lactoză. Cei mai mulți dintre ei sunt originari din nordul Europei, acolo unde există cultura fermelor de vite de sute de ani. Motivul ar fi că aceste persoane au o mutație genetică ce le permite să digere lactoza fără probleme.

Care sunt simptomele intoleranței la lactoză. Ce alte probleme pot apărea

Pe de altă parte, 95% din populația asiatică are intoleranță la lactoză. Această problemă se manifestă prin simptome precum crampe stomacale, diaree și greață. În plus, persoanele intolerante la lactoză afirmă că se simt balonate după ce consumă produse care conțin lactoză.

În plus, pot apărea probleme de sănătate mai grave. Conform unor specialiști în sănătate, consumul de lapte poate crește riscul de apariție a bolilor cardiovasculare din cauza grăsimilor saturate din lapte. Alții spun, însă, că acest lucru se poate întâmpla doar în cazul în care se consumă aproximativ un litru de lapte pe zi.

Ce legătură ar fi între consumul de lapte și apariția cancerului

Potrivit unui studiu recent, consumul de lapte nu ar duce la cancer. Legătura dintre acest obicei alimentar și boală ar fi venit de la estrogen – hormonul pe care îl produce o vacă atunci când este mulsă în perioada gestației. Unii cercetători susțin că nivelul acestui hormon în laptele consumat este prea mic pentru a afecta sănătatea oamenilor.

În cazul copiilor cu vârste între un an și trei ani, aproximativ 250 de mililitri de lapte pe zi înseamnă 350 de miligrame de calciu pentru o dezvoltare sănătoasă a sistemului osos. Cercetătorii nu au reușit să stabilească dacă adulții chiar beneficiază de nutrienții din acest aliment odată cu înaintarea în vârstă.

Cum poate afecta producția de lapte mediul

Producția de lapte, însă, poate avea consecințe asupra mediului înconjurător. Pentru un pahar cu lapte pe zi se produc 229 de kilograme de emisii de gaz cu efect de seră pe an. Adică la fel ca pentru conducerea unei mașini diesel pe o distanță de 941 de kilometri.

De asemenea, pentru consumul de lapte se folosesc 45.733 de litri de apă, ceea ce înseamnă 703 de sesiuni de duș cu durata de câte opt minute. Pentru mai puțină risipă ar exista alternative. Mai exact, laptele vegetal, pentru producția căruia se folosește o cantitate mult mai mică de energie și apă.

Cum ar putea fi produs laptele în viitor

Însă, laptele fără lactoză nu se poate compara cu cel clasic în privința valorilor nutriționale. Singurul tip de lapte ce se poate compara cu cel de vacă este laptele de soia. Ca să ajungă la aceleași cantități de calciu și vitamine, acest tip de lapte are nevoie de nutrienți adăugați.

În prezent, există mai multe start-up-uri ce testează producția în laborator a proteinelor din laptele de vacă. Astfel, în viitor, laptele pe care îl consumă în special adulții ar putea să fie produs în laborator, astfel încât să fie bogat în nutrienți fără să producă intoleranță la lactoză.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...