De ce multe nume de familie românești se termină în „escu”. Ce înseamnă terminația

Escu, terminația cel mai des întâlnită la numele românești. Te-ai gândit ce înseamnă? De unde provin numele și care este istoria lor. Ce spune numele tău de familie despre tine.

De unde au apărut numele de familie

Știai asta? Conceptul de nume de familie datează din vremuri străvechi, de pe vremea Romei Antice. Termenii „nume de familie” se traduceau prin „casă”, adică totalitatea membrilor căminului, care includea servitorii și sclavii gospodăriei.

În epoca modernă, numele de familie a apărut prima dată în Itala, în secolul al X-lea. Acest lucru s-a datorat extinderii comerțului și apariția a mai multor clase sociale. Oamenii bogați ai vremurilor voiau să se distingă de cei mai puțin norocoși, din punct de vedere financiar.

Pentru că prenumele erau puține și se repetau destul de des, bărbații influenți și avuți au inventat aceste nume pentru a-și diferenția familiile de alte neamuri.

De ce numele de familie românești se termină în „escu”

Petrescu. Ionescu. Petrescu. Popescu. Cu siguranță și tu sau apropiații tăi se numesc astfel sau au un nume de familie care se termină în „escu”. Da, este o formă specific românească. Dar te-ai întrebat vreodată ce reprezintă?

Impact.ro

Afacerea cu care mulți români câștigă bani ușor, de acasă

Impact.ro

ȘOC! Prințul ROMÂN care și-a trimis soția la OSPICIU ca să fie cu AMANTA

Povestea e tare interesantă. Numele de familie apar în spațiul românesc târziu, abia în secolul al XVIII-lea. Până atunci, oamenii erau cunoscuți după numele mic de botez, porecle sau meserii, cu apelativul „a/al lui…”. Același obicei se practică și în prezent, în anumite zone din România, în special în mediu rural.

De ce „escu”? Pentru că această terminație se traduce prin „fiul/fiica lui” și a fost folosită prima dată în Evul Mediu. Prin generalizarea limbii slave în biserică, locul unde erau înregistrate numele membrilor parohiei, apare formula de ”sin” care înseamnă exact acelaşi lucru, ”fiul lui”.

Ulterior,  „sin” a fost înlocuit cu „escu”. Așa, din „Ion sin Vasile”, care însemna Ion, fiul lui Vasile, numele a devenit Ionescu Vasile. În cazul în care tatăl nu-și recunoștea odrasla, copilul prelua numele mamei, prin derivate precum Agherghinei, Amariei, Aioanei, etc.

Studiile arată că sufixul „escu” a fost folosit în numele de familie pentru înregistrarea și organizarea populației. Abia prin ”Sobornicescul Hrisov” emis de Alexandru Mavrocordat în 1785, dar şi prin ”Codul Calimah” emis la 1816 s-a pus problema trecerii numelor de familie. Astfel, copii era trecuţi cu numele tatălui, care era tot după tradiţie medievală.

„A ajuns să se indice dependenţa prin adjoncţiunea adjectivului: escu, iu, eanu. Unii consideră că terminaţia escu ar fi de origine slavă, fiind identică cu aceea de evici. Aşa au apărut numele: Ionescu, Ioaniu, Iliescu sau din Marin, Marinescu sau Marineanu. Aceste nume apar mai ales odată cu dezvoltarea culturii prin şcoli şi biserici”, precizează doctor Paraschi Peţu şi doctorand Marius Sorin Bozgan, potrivit Adevărul

Alte două sufixe folosite des în numele de familie românești sunt „iu” și „eanu”, folosite în special în scopuri descriptive: Comăneanu, Brăileanu, Popeșteanu,  Florăriu, etc.