EXCLUSIV

De ce Laura Cosoi petrece Paștele de două ori. Destinația inedită aleasă de vedetă pentru sărbătorile pascale VIDEO EXCLUSIV

Andreea Archip 05.04.2023, 15:52

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean vor celebra, ca în fiecare an, Paștele de două ori, întrucât actrița este catolică, iar omul de afaceri ortodox. Mamă a trei fetițe, vedeta le implică de mici în ceea ce privește tradițiile clasice și se bucură că, în perioada următoare, vor petrece mai mult timp împreună cu cei dragi. În interviul exclusiv pentru Impact.ro, Laura Cosoi ne-a spus că au ales din nou să petreacă Paștele ortodox într-un loc plin de tradiții: Maramureș. Deși niciunul dintre ei nu este din această zonă a țării, cuplul și-a botezat acolo copiii și se simte ca acasă.

Laura Cosoi, despre sărbătorile pascale în familie

Laura Cosoi este recunoscătoare pentru viața pe carte o are și familia numeroasă pe care și-a întemeiat-o cu Cosmin Curticăpean. Încă de la începutul relației, cei doi au celebrat ambele sărbători, respectându-și religia.

„Avem tradițiile clasice, de Paște nu este doar despre masă pusă, cine, ce mănâncă, este despre o energie specială, așa mi se pare mie, despre rugăciune, despre spovadă, despre o perioadă de introspecție. Vom face Paștele în Maramureș, cumva ne apropiem de tradițiile românești. Acolo am făcut și botezul fetelor. Sărbătorim Paștele de două ori. Paștele Catolic în București și apoi vom merge în Maramureș”, a declarat, pentru Impact.ro, actrița.

„Mergem un pic pe un meniu mai light”

Laura Cosoi nu are vreun stres legat de siluetă, întrucât nu va face excese de sărbători. Chiar dacă a trecut prin trei sarcini, vedeta și-a recăpătat de fiecare dată formele de odinioară, fără să facă prea mari eforturi: „Noi nu mâncăm în mod special ceva, în afară că vopsim ouă cu fetele, este o distracție foarte mare, încercăm să mergem pe varianta de vopsea naturală. O să avem pește cu siguranță, salate foarte multe, supe, mergem un pic pe un meniu mai light. Eu nu mănânc după 6 seara, beau multă apă și fac sport, chiar încerc să mă țin de sport cât pot”, a dezvăluit, pentru Impact.ro, Laura Cosoi secretul siluetei sale de invidiat.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată energia asta a familiei mele”

Vedeta este mare amatoare de vacanțe și și-a păstrat acest obicei și după ce a devenit mama a trei fetițe. Laura le-a obișnuit de mici pe Rita, Vera și Lara să călătorească cu avionul și să meargă în locuri exotice. La fiecare plecare, blondina are în bagaj medicamente, în caz de nevoie. Mai mult, a ajuns și la doctori cu ele, fără să se panicheze: „Nu știu dacă sunt o mamă relaxată, dar știu la ce să mă aștept, nu sunt luată prin surprindere, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată energia asta a familiei mele, nu mă panichez că fac febră copiii”, ne-a mărturisit ea.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De obicei, atunci când își programează vacanțele, Laura și Cosmin nu se bazează pe ajutor extern: „Noi plecăm întotdeuna singuri în vacanțe, dar ne place ca măcar o dată pe an să avem și o vacanță cu bunicii, în care copiii să se bucure de bunici, în afara mediului cu care sunt obișnuiți. Dacă se îmbolnăvesc copiii în vacanță și s-a întâmplat, iau lucrurile ca atare, îi tratez, am la mine ce îmi trebuie, există spitale peste tot, și în Bali și în Vietnam. Am ajuns în Bali cu o bronșiolită, cu aerosoli, nu au stat în spital, dar au fost la control, au făcut enterocolite. Am stat plecați o lună și jumătate, nu am stat o săptămână. Normal că într-o lună și jumătate cu 3 copii mici, într-o țară exotică, total diferită de a noastră, e aproape inevitabil să nu se întâmple ceva la un moment dat și m-am așteptat, pur și simplu am tratat lucrurile așa cum au venit”, a mai spus Laura Cosoi pentru Impact.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe