De ce l-a refuzat Andra pe Dan Bursuc la începutul carierei. „Mi s-a propus să cânt manele, puteam fi Fetiţa Minune”

Cristian Cojocaru 08.05.2021, 16:27

Invitată în cadrul podcastului pe care Mihai Morar îl moderează, Andra a povestit despre susținerea sa în cariera muzicală dar și despre faptul că l-a refuzat pe Dan Bursuc. Soția lui Cătălin Măruță a afirmat că acum Cătălin este cel care i-a luat locul tatălui său.

Motivul pentru care Andra l-a refuzat pe Dan Bursuc

Andra a afirmat în cadrul podcastului că în cariera sa muzicală, a fost susținută de către tatăl său. Acest lucru a avut loc până la căsătorie, atunci când rolul părintelui ei a fost luat de către Cătălin Măruță. Cântăreața a mărturisit că până să ajungă celebră, tatăl său a fost cel care a fost în spatele ei și a susținut-o.

Andra a mai menționată că în urmă cu câțiba ani, a fost contactată de către cântăreții de muzică de petrecere, pentru a intra în acea lume muzicală. Acela a fost momentul când a decis că vrea să fie cântăreață de muzică ușoare, dorind să ajungă la nivelul Mirabelei Dauer, Corinei Chiriac sau mulți alți soliști cunoscuți.

„La început, cântam cu orchestra familiei. Am avut de ales: să cânt manele sau muzică uşoară. Ba chiar am avut propuneri în perioada aia de la Dan Bursuc să înregistrez câteva manele. Aveam 11 sau 12 ani. Puteam fi Andra, Fetiţa Minune. Ideea e că tatăl meu mi-a zis că el îşi doreşte să fiu noua Monica Anghel a muzicii uşoare, să fiu privită ca o divă a muzicii uşoare.

Îşi dorea să fiu respectată, îşi dorea tot ce e mai bun pentru mine. Chiar dacă puteam face mulţi bani rapid… A zis că pentru el nu contează asta şi că dacă pentru muzică uşoară trebuie să aşteptăm şi să muncim mai mult asta o să facem”, a afirmat Andra în cadrul podcastului.

Andra i-a povestit lui Mihai Morar cum l-a refuzat pe Dan Bursuc
Andra i-a povestit lui Mihai Morar cum l-a refuzat pe Dan Bursuc

Andra are și o mare temere

Andra a povestit că părinții ei erau dispuși să facă sacrificii financiare pentru a o lansa, însă lucrurile au fost mai ușoare decât își imaginau.

”Eram dispuşi să ne mutăm într-o casă mai mică doar să mă lanseze, dar a fost mai uşor decât ne-am fi închipuit. Îmi aduc aminte că venise Adrian Copilul Minune la un concert, în Turda, şi am cântat în deschidere. M-a auzit acolo şi m-a plăcut. M-a dus în culise, am cântat câteva piese şi i-a zis lui Coşti Ioniţă de mine. Mi-a zis să cânt ce vreau eu, să mă simt bine, deşi ar fi putut să mă pună să cânt orice altceva. Aşa am lansat primul meu album”, a povestit Andra, la podcastul lui Mihai Morar.

Cântăreața a mărturisit și că în prezent are o mare temere. Andrei îi este frică să nu clacheze în ceea ce îi privește pe copiii săi.

”Mi-e foarte frică să nu clachez, să nu știu să fac ce a făcut tata, să-i ajut să-și găsească drumul, eu cred foarte mult că copiii și viitorul copiilor e influențat de părinți. Puțini sunt cei care știu de mici ce să facă, cred că ține de părinți, de sfaturile pe care le dau părinții, cu cât ești mai implicat în viața unui copil, cu cât îi dai dragoste. Vreau ca copiii mei să se simtă iubiți.”, a mărturisit Andra.

Urmăriți Impact.ro și pe