De ce dă câinele din coadă, de fapt. Explicaţia specialiştilor te va surprinde

Stan Filon 17.05.2022, 16:28
De ce dă câinele din coadă, de fapt. Explicaţia specialiştilor te va surprinde

Fiecare român ar trebui să știe exact ce semnale transmit câinii. Chiar dacă suntem sau nu iubitori de animale, orașele din România sunt pline de câini maidanezi, iar întâlnirile cu ei se pot termina destul de prost pentru noi. Așadar, ar trebui să știm exact de ce dă câinele din coadă, de exemplu, și astfel să știm să interpretăm semnalele transmise de animal, dacă este prietenos sau nu.

Iată de ce dă câinele din coadă, de fapt

Câinele oferă mai multe semnale prin care își face cunoscute intențiile. Unele sunt evidente, precum lătratul, pe când altele nu sunt atât de evidente, cum ar fi, de exemplu, datul din coadă. De multe ori, acesta poate fi şi un semn al fericirii, însă datul din coadă poate fi şi un semn al supra-stimulării, al frustrării sau poate arată că animalul doar analizează ce este în faţa sa.

Publicația Daily Mail spune că, dacă patrupedul dă din coadă dintr-o parte în alta, dar pare tensionat şi nu îşi mişcă şi alte părţi din corp, este pentru că se simt supra-stimulat şi ar trebui lăsat în pace, deoarece ar putea deveni agresiv.

Iata de ce da cainele din coada, de fapt
Iata de ce da cainele din coada, de fapt

Când trebuie să ne îndepărtăm de câine

Dacă mişcarea cozii este tot dintr-o parte în alta, dar lentă, atunci câinele este calm, dar îşi analizează următoarea mişcare. Nu trebuie însă să ne facem griji atunci când câinele își mișcă coada în toate părțile, deoarece acesta este un semnal clar de prietenie.

Cu toții cunoaștem expresia „te-ai lins pe bot”. Dar ce înseamnă asta la câini? Ei bine, deşi poate fi interpretat drept un semn de anticipare pentru o masă gustoasă, linsul pe bot poate fi şi un indicator al unei boli sau al fricii. Poate fi şi un semn de nervozitate, dar poate fi şi un semn pentru oameni sau alte animale că, deşi nu se simt confortabil într-o anumită situaţie, nu vor încerca să facă rău nimănui.

Urmăriți Impact.ro și pe