De ce au pus comuniştii staţiunilor de pe litoral nume de planete. E cea mai tare explicaţie

Ana Anitoiu 22.10.2021, 16:03
De ce au pus comuniştii staţiunilor de pe litoral nume de planete. E cea mai tare explicaţie

Motivul pentru care comuniștii au numit unele dintre stațiunile de pe litoral după planete este nebănuit. Stațiunea Neptun ar fi fost preferata lui Nicolae Ceușescu. Dictatorul și soția lui o vizitau atât pentru relaxare, cât și pentru întâlniri importante.

Stațiunea Neptun, preferată de cuplul Ceaușescu

Considerată cea mai cochetă stațiune de pe litoralul românesc, înainte de Revoluție, Stațiunea Neptun, așezată între Lacul Tătlăgeac și Pădurea Comorova, era preferată de oamenii importanți ai acelei perioade, de la lumea mondenă a anilor ’70, până la elita Partidului Comunist.

Plajele stațiunii Neptun au fost amenajate în anii ’60 în așa fel încât să fie protejate de curenți. Au fost amenajate diguri pentru a ține la distanță de țărm scoicile și algele, astfel încât apa să fie curată, așa cum prefera Nicolae Ceaușescu.

Fostul dictator ieșea pe o plajă de protocol din stațiunea Neptun aflată la câțiva pași de complexul de la Neptun, unde se caza. Această plajă era păzită de trupele de Securitate. Complexul era deservit de 100 de persoane care aigurau confortul cuplului Ceaușescu.

După Revoluția din decembrie 1989, Traian Băsescu obișnuia de asemenea să-și petreacă concediul de vară la Neptun. Localul său preferat era Cireșica, unde a fost surprins de mai multe ori.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
De ce au pus comunistii statiunilor de pe litoral nume de planete. E cea mai tare explicatie
Cuplul Ceausescu la mare

De ce au pus comuniștii nume de planete unor stațiuni de pe litoralul românesc

În afară de stațiunea Neptun, și alte stațiuni din Constanța au primit de la comuniști nume de planete, precum Jupiter, Venus, Saturn, ce se află în sudul litoralului din România.

Motivul pentru care acestea au primit nume de planete ar fi fost pasiunea comuniștilor pentru spațiul cosmic, dar și faptul că acestea ajută turiștii să rețină mai ușor numele stațiunilor.

Stațiunea Jupier se află la cinci kilometri de Mangalia, în jurul lacului artificial Tismana. Deși are cea mai mică plajă de pe litoralul din România, această zonă este protejată de golfurile ce opresc valurile în zilele cu mare agitată.

Stațiunea Venus, aflată între Cap Aurora și Saturn, se remarcă prin hotelurile cu nume de femei, precum: Lidia, Raluca, Dana, Claudia și Brândușa.

Stațiunea Saturn a fost amenajată în anii ’60. Aceasta este cunoscută mai ales pentru izvoarele termale sulfuroase și a nămolului ce are proprietăți terapeutice.

O altă stațiune celebră de pe litoralul românesc, Mamaia, a fost inaugurată la data de 22 august, în anul 1905. A fost amenajată după ce Ioan Bănescu, primarul Constanței de la acea vreme, a arendat terenul și a parcelat plaja ca să se construiască vile de lux. În primul an, această stațiune a avut 45.000 de vizitatori. Vezi AICI ce au făcut soţii Ceauşescu în ultimul concediu de la mare!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...