De ce a murit Petrică Mîţu Stoian, de fapt. Sfârşitul interpretului de muzică populară, unul violent

Ioana Bucur 10.11.2021, 11:06
De ce a murit Petrică Mîţu Stoian, de fapt. Sfârşitul interpretului de muzică populară, unul violent

Detalii tulburătoare ies la lumină despre șirul de evenimente ce a dus la dispariția unuia dintre cei mai iubiți artiști ai scenei românești. Primele concluzii ale autopsiei lui Petrică Mîțu Stoian au apărut în spațiul public. De ce ar fi murit, de fapt.

Cauza morții lui Petrică Mîțu Stoian

Moarte violentă, spun specialiștii despre decesul ce a îndoliat lumea muzicii populare. Primele rezultate ale autopsiei lui Petrică Mîțu Stoian au fost dezvăluite. Potrivit unor surse medicale, necropsia a arătat că artistul a suferit sângerări la nivelul plămânilor în urma unei contuzii pulmonare. Medicii au descoperit că plămânii săi aveau o afectare de aproape 70 de procente, iar la nivelul alveolelor pulmonare s-au observat traume.

Cu alte cuvinte, potrivit surselor citate de România TV, plămânii artistului sângerau. Există voci care susțin că deznodământul tragic ar putea fi rezultatul terapiei cu oxigen pe care artistul o făcea după infectarea cu Covid-19. Din punct de vedere medical, este posibil ca aerul introdus în organism cu presiune ridicată să afecteze ţesuturile şi organele. În termeni medicali, se numeşte „barotraumă”.

Reprezentanții clinicii la care Petrică Mițu Stoian urma tratamentul au transmis că artistul avea vineri, la internare, valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric, fiind stabilite 15 şedinţe de terapie, el nefăcând nicio astfel de şedinţă.

„Plămânul este aşa: primeşte aer, primeşte sânge şi face schimb. Dacă una din astea trei este afectată, deja s-a dat totul peste cap. În barotraumă, avem tulburare pe vasul de sânge, avem tulburare pe alveolă”, mai spune Cosmin Librimir – director medical SJU Reşiţa.

De ce a murit Petrică Mîţu Stoian
Petrica Mitu Stoian

Petrică Mîțu Stoian, înmormântat miercuri

Îndrăgitul cântăreț de muzică populară și-a găsit sfârșitul la Secția ATI a spitalului de Urgențe din Reșița, după ce fusese internat într-o clinică privată pentru a fi tratat post-Covid. Parchetul a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul cântăreţului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian.

„Vă informăm că la data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă.

În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secției de terapie intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Reșița”, a anunțat luni Parchetul Judecătoriei Reșița.

Petrică Mîțu Stoian va fi înmormântat miercuri, pe 10 noiembrie, în cimitirul Ungureni, din Craiova, lângă mormântul soției impresarului său, Doru Gușman

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...