De când vor putea circula bucureștenii cu noile tramvaie Astra. Vestea a fost anunțată de primarul Nicușor Dan

Anca Manolica 07.12.2022, 15:18
De când vor putea circula bucureștenii cu noile tramvaie Astra. Vestea a fost anunțată de primarul Nicușor Dan

Cele 15 tramvaie noi, cumpărate de Primăria Capitalei de la Astra Arad, din lotul de 100, se află în continuare în depou. Primarul general, Nicușor Dan, anunțase inițial că acestea vor intra în circulație în septembrie, dar nici până la această oră nu au fost văzute pe trasee. Acum, edilul Capitalei vine cu un nou termen. Iată de când vor putea circula bucureștenii cu noile tramvaie.

Vești bune pentru locuitorii Capitalei! Primăria scoate noile tramvaie pe traseu

Primăria Capitalei a semnat în luna mai a anului trecut contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, sumă ce s-a achitat din bani europeni. Contractul prevedea furnizarea primului vehicul în august 2022, urmând ca, de la momentul livrării prototipului, să fie trimise câte patru tramvaie în fiecare lună.

Cu toate că, inițial, Nicușor Dan a anunțat că ele vor intra în circulație din luna septembrie, nici până la această oră nu s-a realizat acest lucru. Asta, în ciuda faptului că primul tramvai Astra a venit în București încă din prima lună de vară. De atunci, Municipalitatea încearcă să facă recepția.

De când vor putea circula bucureștenii cu tramvaiele Astra

În tot acest timp, tramvaiele au stat în depourile STB, întrucât Comisia de Recepție din PMB a tot amânat aprobarea lor, pe motiv că motorul montat pe boghiurile tramvaielor este altul decât cel promis.

Noile tramvaie Astra vor fi puse curând în circulație
Noile tramvaie Astra vor fi puse curând în circulație

Într-un final, primăria generală a Capitalei a terminat evaluarea documentelor și a decis că vehiculele ale Astra Arad sunt conforme și respectă cerințele din caietul de sarcini, a scris primarul general Nicușor Dan, miercuri, 7 decembrie, într-o postare pe Facebook.

„Comisia de Recepție a terminat evaluarea documentelor și a decis că tramvaiele livrate de Astra Arad sunt conforme și respectă cerințele din caietul de sarcini. În câteva zile, cele 15 tramvaie vor fi puse în circulație”, a anunțat edilul Capitalei.

20 de tramvaie Imperio Metropolitan fabricate de Astra Vagoane Arad vor fi puse în circulație pe linia 41, aici urmând să fie introduse prima dată. De asemenea, câte 12 vor circula pe liniile 21, 25, 1, 10 și 32, iar alte câte 10, pe liniile 40 și 55, cele mai aglomerate trasee.

Aceste tramvaie sunt mai mari decât cele aflate în uz, având o lungime de 36 de metri, o lăţime de 2,4 metri şi o înălţime de 3,6 metri. Fabricat din oţel, un astfel de vehicul cântărește aproximativ 47 de tone și este proiectat pentru a putea atinge o viteză constructivă de 70 km/h (limitată la 50 km/h). Capacitatea este de 322 de locuri, dintre care 56 pe scaune.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...