David Popovici, decizie neașteptată după campionatul din Peru. Supercampionul român a fost vedeta Campionatului Mondial de juniori ce a avut loc în Lima, capitala țării din America de Sud. El a câștigat 3 medalii de aur și una de argint, stabilind și noi recorduri ale competiției. Marți seară, delegația României a revenit în țară, dar David Popovici nu a fost prezent alături de colegii săi el alegând un alt program pentru zilele următoare.
David Popovici, decizie neașteptată după campionatul din Peru. „Extraterestrul” Popovici i-a încântat încă o dată pe fani, dar și pe specialiști, prin evoluțiile de la Campionatul Mondial de juniori de la Lima. El a câștigat trei medalii de aur, la 100 și 200 m liber, dar și cu ștafeta de 4×100 m liber, precum și una de argint, în proba de ștafetă combinată 4×100 m liber.
După concurs, David Popovici a transmis un mesaj de mulțumire conaționalilor săi, mulțumindu-le pentru susținerea primită în această perioadă.
„Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune și susținerea pe care ne-ați arătat-o de fiecare dată! Sunt fericit pentru că parcurg acest drum alături de voi și mândru să pot reprezenta România. Să ne bucurăm împreună de călătorie”, a scris dublul campion mondial și european pe contul oficial de Facebook.

Marți seară, delegația României a revenit în țară din Peru, înfrunte cu Bianca Costea, campioana mondială de la 50 metri liber și Vlad Stancu, câștigător a trei medalii, una de argint și două de bronz în probele de 400, 800 și 1.500 metri liber. David Popovici nu s-a întors alături de colegii săi de lot, el preferând să-și ia o scurtă vacanță, lucru confirmat și de Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu este surpriză, surpriză este că reuşeşte să înoate acel timp la 100 de metri: 47 curat. Asta este surprinzător. El nu oboseşte. Este o echipă unită nu doar în rândul sportivilor, ci şi în rândul părinţilor. Ei vorbesc, se sfătuiesc. Asta contează. Cred că lucrurile acestea trebuie să facă parte din orice sport. Este o echipă de neoprit. Cu siguranţă, în vacanţă, David Popovici va merge cu bicicleta”, a declarat Camelia Potec pe Aeroportul Otopeni.
Totuși, mama lui David Popovici, Georgeta, a ținut să fie prezentă cu un buchet de flori la revenirea sportivilor români și a fost prezentă la aeroport. Ea s-a îmbrățișat cu Dragoș Luscan, fizioterapeutul lui David Popovici și i-a felicitat pe tinerii înotători români.
Elev în ultimul an de liceu la Colegiul Național bilingv „George Coșbuc” din Capitală, David Popovici va ajunge la cursuri ceva mai târziu decât de colegii să, în acest an școlar. De altfel, conform ProSport, unul dintre colegii săi a dezvăluit că el își va lua o scurtă vacanță, simțindu-se extrem de obosit după „turul de forță” din această vară.
„După acest Mondial din Peru s-ar putea să plece într-o scurtă vacanță. Este extrem de obosit. Deocamdată nu a decis exact ce va face”, a spus unul dintre colegii de clasă ai campionului, potrivit sursei citate.
David Popovici a obținut 13 medalii, dintre care 11 de aur, în cele 4 competiții majore de seniori și juniori la care a participat în această vară, începând cu luna iunie. A devenit dublu campion mondial și european la seniori, în probele de 100 și 200 metri liber, stabilind și un nou record mondial pe prima distanță. El i-a uimit pe toți specialiștii, dar și foștii mari campioni ai natației cu performanțele realizate la doar 17 ani. Pe 15 septembrie, David Popovici va împlini 18 ani.
Sursa foto: Facebook/FRNPM