Dan Petrescu, furios și după o victorie. „Sunt supărat pe mine, pe jucători, pe toată lumea!”. De ce spune că CFR Cluj poate pierde titlul de campioană

Sorin Barbu 21.02.2022, 10:28
Dan Petrescu, furios și după o victorie. „Sunt supărat pe mine, pe jucători, pe toată lumea!”. De ce spune că CFR Cluj poate pierde titlul de campioană

CFR Cluj a reușit a doua victorie consecutivă și a înregistrat al 15-lea meci fără înfrângere în Liga 1, dar Dan Petrescu nu este mulțumit. Ardelenii s-au impus, cu emoții, duelul cu Rapid și „Bursucul” a făcut scandal. A spus că echipa lui nu va câștiga niciun punct în play-off dacă va juca la fel ca în partea a doua a duelului cu giuleștenii.

Dan Petrescu, foc și pară după victoria din meciul cu Rapid

CFR Cluj a câștigat cu 2-1 duelul cu Rapid din runda cu numărul 27 și ocupă primul loc la opt puncte de principal urmăritoare FCSB. Ardelenii au avut noroc în duelul de pe teren propriu. Ciprian Deac a marcat golul victoriei în minutul 84, iar Dan Petrescu nu a fost deloc mulțumit de jocul formației sale.

„Dacă aș ști ce s-a întâmplat în repriza a doua, aș fi un magician și aș antrena-o pe Real Madrid. Nu înțeleg! Sunt supărat pe mine, pe jucători, pe toată lumea! Nu sunt bun la pauză, n-am făcut ce trebuie. Am fost foarte calm la pauză, pentru că echipa a jucat bine.

Poate că trebuia să sparg ceva pe acolo. Nu îmi explic atitudinea din repriza a doua, o cădere totală. Niciun jucător n-a scăpat după meciul ăsta!”, a declarat antrenorul liderului.

Dan Petrescu a tras un serios semnal de alarmă și este convins că CFR Cluj va pierde titlul dacă jucătorii nu se trezesc. „Bursucul” este cunoscut drept un tehnician care pune mereu foarte mare presiune pe fotbaliști chiar și în partidele în care adversarii nu sunt puternici.

„Dacă jucăm așa în play-off, zero puncte luăm în zece meciuri. Dacă ei nu se trezesc, eu mă trezesc! Zero puncte luăm, indiferent cu cine jucăm.

Ei sunt bucuroși că au câștigat, dar antrenorul e îngrijorat, pentru că știe că n-au jucat nimic în repriza a doua. Fotbalul se joacă două reprize, dacă nu știu, o să le spun!

Mâine o să fie o zi liberă, o să plec la munte, undeva. Vreau să mă ascund de toată lumea și sper să găsesc soluții pentru meciul următor, să nu mai arătăm în halul ăsta!

După cinci minute din repriza a doua, voiam să schimb cinci-șase jucători, dar nu puteam. Jucătorii s-au salvat cu victoria, altfel cred că intram în cantonament azi, toți”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

CFR Cluj înfruntă Sepsi etapa viitoare, într-o partidă programată pe 26.02.2022.

Urmăriți Impact.ro și pe