Dan Negru și-a cumpărat o mașină cu o sumă impresionantă. S-a dus reputația de zgârcit

Diana Radu 23.06.2020, 09:37

Dan Negru este o emblemă a televiziunii cu o carieră înfloritoare, care s-a bucurat de-a lungul timpului de audiențe record. Cu toate acestea, prezentatorul TV este foarte discret în viața privată, iar cei care-l cunosc spun chiar că ar fi ușor zgârcit.

Dan Negru a dat o avere pe noua sa mașină

Prezentatorul TV nu este însă zgârcit atunci când vine vorba de familia sa. Dan Negru este căsătorit Codruța, medic stomatolog, împreună cu care are doi copii, Dara și Bogdan. Acesta este un tată implicat în creșterea și educarea acestora, drept pentru care face tot posibilul pentru a petrece cât mai mult timp cu ei.

„Bogdan, băiatul meu, mă bate la debit verbal. Nu Dara, care e fetiță, cât Bogdan. El văd că mă moștenește în această privință. Nu există o rețetă a căsniciei, ci doar o continuitate a tradiției. Mama și tata au fost căsătoriți 45 de ani, până când tata s-a prăpădit. Socrii mei sunt căsătoriți tot de vreo 40 de ani. Toți cei din familia mea au tradiția aceleiași familii. Poate de aici secretul. O fi genetic”, a spus Dan Negru.

Cel mai probabil din grija pentru copii săi, Dan Negru și-a cumpărat un nou bolid, care face parte din categoria mașinilor cele mai sigure. Este vorba despre un Range Rover argintiu, una dintre cele mai sigure din clasa jeep-urilor, pe care a plătit nu mai puțin de 50.000 de euro.

dan negru, masina, avere
Dan Negru a dat o avere pe noua sa mașină

„Am încercat să ajung independent financiar”

Prezentatorul a explicat că a încercat să devină indepenednet financiar ca să nu fie nevoit să facă compromisuri în muncă. El spune că nu ar fi dispus să accepte orice ofertă și să prezinte emisiuni în care nu crede doar pentru a avea un venit. Drept urmare, pe lângă televiziune, aceasta își mai câștigă venituri și din alte activități.

„Am încercat să ajung la un nivel în care să nu depind financiar de televiziune, știind că dacă se întâmpla ceva precum această criză păcătoasă, singura mea sursă de venit ar fi salariul. Și, astfel, aș fi forțat de împrejurări să fac compromisuri și să apar în producții TV în care nu cred. Acum am această liniște financiară, iar dacă televiziunile nu vor mai putea să țină pasul cu standardele show-urilor mele, prefer să aștept să se revigoreze piața decât să accept orice ofertă”, a declarat Dan Negru.
Urmăriți Impact.ro și pe