Dacia Superlong, „cadoul” pentru Nicolae Ceaușescu din partea PCR. Ce s-a întâmplat cu decapotabila românească

Dacia Superlong a fost una dintre cele mai năstrușnice idei de autoturism românesc în anii comunismului. A fost prima și singura mașină decapotabilă românească și, evident, ar fi trebuit să fie un proiect care să-l dea pe spate pe Nicolae Ceaușescu. Utilitatea ei era discutabilă, dar proiectul în sine a fost impresionant, având în vedere că au realizat o Dacia obișnuită într-una nemaivăzută până atunci.

Dacia Superlong, „ploconul” pentru Nicolae Ceaușescu, din partea unor membri PCR

Pe timpul lui Ceaușescu, directorii de întreprinderi și alți nomenclaturiști se întreceau pentru a-i face pe plac dictatorului ca să se aleagă și ei cu niște prime, poate chiar niște salarii mai mari pe termen lung, ori alte beneficii. În mod evident, șefii nu aveau nicio contribuție importantă la acest proiecte „mărețe”, toată munca fiind pusă pe umerii muncitorilor care, să zicem, se alegeau cu niște prime, dacă îi convenea directorului rezultatul.

Cam așa s-a întâmplat în cazul primei și singurei mașini românești decapotabile – Dacia Superlong. Povestea ei a fost dezvăluită chiar de către inginerul care a lucrat la fabricarea ei, Nicolae Cosmescu, într-un interviu pentru Adevărul. Tot el a fost și artizanul altor modele Dacia inedite, unul chiar de succes – Dacia Sport și Dacia MD87.

„Într-o dimineaţă din toamna lui ʼ78 sunt chemat la director. Fără prea multă introducere, acesta îmi întinde o foaie de calc ridicol de mică. O fiţuică, nu alta! Pe care era desenată sumar o Dacie. Fără pavilion, dar cu o uşă în plus (pe fiecare parte)! La rândul său, acesta o primise de la directorul general, la care ajunsese pe linie de partid.“

Ai ghicit. Erau niște domni la PCR Argeș care doreau să se pună bine cu Nicolae Ceaușescu și le-a venit minunata idee de a scoate untul din muncitorii de la Colibași ca să realizeze o mașină inedită. Evident, primii care urmau să primească toate laudele erau șefii care au venit cu ideea, nu și cei care au făcut tot posibilul să o pună în aplicare.

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Impact.ro

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum s-a împrietenit cu medicul Ana Aslan

Nicolae Cosmescu a plecat cu acea fițuică și a început să dezvolte schița noului automobil. Și-a organizat echipa de lucru, care n-a fost deloc numeroasă și s-a pus pe lucrat.

„M-am întors în atelierul de proiectare şi m-am apucat de lucru plecând de la modelul de origine, Dacia berlină. Pe care l-am lungit până am reuşit să mai «urc» un pasager între ocupanţii locurilor faţă şi spate. Cu uşa de rigoare. Pe hârtie, nu era o formă deosebit de apetisantă, dar era o maşină în care nu treceai neobservat. În total, lungimea a fost mărită cu circa 850 mm. Nu-mi mai amintesc exact cifra. Iar modelul l-am botezat «Dacia Superlong»“

Pentru cine era, de fapt, destinată Dacia Superlong, decapotabila românească

Inițial, autoturismul n-a fost gândit pentru Nicolae Ceaușescu, în mod special, dar tot ar fi trebuit să-i atragă atenția.

„Un «caiet de sarcini» extrem de precar era tema pentru o realizare la scară naturală. Esenţiale erau cele şase uşi şi caroseria «descoperită». Gustul aventurii la care tocmai mă angajasem degaja un exotism puternic. O construcţie în cel mai a very british stil, care atunci când plouă te obligă să opreşti şi să-ţi deschizi umbrela! În plus, era o maşina destinată să transporte fotoreporterii care-l însoţeau pe şeful statului din vremea aceea, în vizitele sale de lucru.“

A fost un proiect care a presupus numeroase provocări de ordin tehnic. E extrem de dificil să lungești o mașină care a fost concepută să aibă doar patru portiere, în care să încapă în total cinci persoane.

„Un tinichigiu de mare clasă, domnul Pintea, a făcut o muncă fantastică, într-un timp delirant de scurt. Iniţial n-am aplicat întreaga gamă a ranforsărilor, curios să văd cum reacţionează o astfel de structură. E o probă clasică ce consta în măsurarea săgeţii caroseriei la mijlocul distanţei dintre axe. La noi, fără a apela la ranforsări, săgeata era cam mare. Iar drept consecinţă perversă nu se puteau deschide uşile. Moment depăşit prin adăugarea încă unor profile în praguri, şi între acestea şi planşeu. Dar şi a unor legături între stâlpii uşilor, pentru a îmbunătăţi cât mai mult posibil rigiditatea torsională.“

Ce s-a ales de Dacia care ar fi putut avea succes printre bogați

Nicolae Cosmescu spune că mașina a fost realizată într-un timp foarte scurt, raportat la cât de dificil a fost proiectul, pornit de la o schiță copilărească pe hârtie. Directorul a fost, însă, mulțumit. După ce-a mers câteva sute de metri cu ea, și-a dat verdictul și a fost convins că era demnă de conducătorul său iubit.

De ce nu a ajuns, totuși, pe linia de fabricație? Nici până azi nu se știe, dar inginerul are o presupoziție:

„Nu a existat nicio disfuncţionalitate. A fost, fără discuţie, o realizare originală. Care însă nu a ajuns niciodată ce s-a vrut a fi: o maşină de paradă. Este posibil să fi dobândit o altă soartă faţă de cea iniţială prin faptul că la scurt timp, dar fără nicio legătură cu maşina, fostul director general a fost înlocuit cu un altul, inginerul S. Săpunaru, care avea alte viziuni privind viitorul gamei de autoturisme. Probabil că Dacia Superlong s-a născut într-un moment nepotrivit. Poate că dacă fostul director Mihai Dumitru şi-ar fi continuat activitatea de conducere şi ar fi vrut să o arate ca pe o realizare pentru dotarea coloanelor oficiaţe, maşina şi-ar fi atins, într-adevăr, obiectivul pentru care a fost gândită. Dar este doar o supoziţie!”