Dacia a reușit vânzări surprinzătoare în această perioadă. În ce țară a dat lovitura

Raluca Juncu 31.03.2020, 14:14
Dacia a reușit vânzări surprinzătoare în această perioadă. În ce țară a dat lovitura

Deși criza provocată de pandemia de de COVID-19 a încetinit afacerile din industria auto, Grupul Renault a cunoscut creșteri semnificative pe segemntul vânzărilor modelului Dacia Sandero, preponderent într-o țară de pe continentul american.

Vânzări surprinzătoare ale modelului Dacia Duster, în luna martie

Modelul Duster, comercializat și în America de Sud a cunoscut creșteri în cursul lunii martie, în plină criză generată de creșterea numărului de îmbolnăviri de coronavirus. În Brazilia, de pildă, în martie au fost vândute aproximativ 956 de unități, o cifră ridicată având în vedere interesul scăzut înregistrat în industria automotive, din această perioadă. Cu o explicație vin jurnaliștii de la publicația de profil din Brazilia, UOL, care pune această creștere pe seama modificărilor realizate de Renault la modelul Dacia Duster, comercializat în America de Sud.

 

Dealerii auto continuă activitățile pe acest segment de la distanță, în contextul în care autoturismele care se regăseau la un preț promoțional la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie, au reușit să fie vândute în continuare, într-un flux destul de mare.

Situația din industria auto rămâne, însă, una incertă, în contextul în care 99,9% din constructorii auto și-au suspendat până la mijlocul lunii aprilie activitățile de producție, nu doar în România, ci în întreaga lume. Acest termen de suspendare a activității se poate prelungi și după luna aprilie, în funcție de evoluția epidemiei. Acest lucru ar avea un impact negativ și mai mare în industrie, în contextul în care oamenii vor amâna tot mai mult decizia de achiziționare a bunurilor de mare valoare, cum ar fi autoturismele.

Renault, rezultate financiare 2019

În 2019, grupul Renault, din care face parte și compania românească Automobile Dacia a vândut la nivel mondial 3,8 milioane de vehicule, în scădere cu 3,4% față de volumul atins în anul precedent. Totodată, veniturile grupului Renault au scăzut cu 3,3%, până la 55,537 miliarde de euro, iar marja operațională a fost de 2,662 miliarde de euro, adică 4,8% din venituri.

Automobile Dacia este cea mai mare companie din România și a încheiat 2018 (ultimul an pentru care există date raportate la Ministerul Finanțelor Publice) o cifră de afaceri de peste 24,72 miliarde de lei şi un profit net de 752 milioane lei.

Sursa foto: gruprenault.ro

Urmăriți Impact.ro și pe