În acest an Dacia a lansat deja ofertele pentru programele Rabla și Rabla Plus la doar o zi după ce autoritățile au prezentat planul pentru implementarea schemelor de finanțare.
Așa cum era de așteptat modelul electric Dacia Spring este cea mai accesibilă mașină din oferta producătorului român.
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus vor fi lansate în acest pe data de 4 februarie și autoritățile au oferit detalii despre desfășurarea planului pentru implementarea schemelor de finanțare pe data de 13 ianuarie 2022.
Dar cei de la Dacia s-au pregătit ceva mai bine în acest an și deja au lansat ofertele cu care vor participa în programele de înnoire din 2022.
Modelul electric Dacia Spring este listat în oferta producătorului român cu cel mai mic preț din toate ofertele disponibile în acest an.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Dacia Spring Comfort Plus poate fi cumpărată după utilizarea ecobonusurilor oferite de statul român cu suma de 8250 de euro.
Prețul este obținut prin scăderea din prețul standard a contravalorii primei de casare de 7500 lei, a ecotichetului în valoare de 45000 lei calculate și a reducerii comerciale oferite de producător în valoare de 350 Euro.
Prețul nu conține valoarea oricăror echipamente, accesorii sau dotări opționale disponibile pentru gama Dacia Spring.
Un alt aspect care trebuie luat în considerare îl reprezintă faptul că pe site-ul dacia.ro prețul în lei luat în considerare pentru oferta este realizat la un curs de de 5 lei pentru un euro.
Pentru Programul Rabla Clasic din acest an producătorul de la Mioveni listează oferte pentru toată gama de autoturisme.
Un model Dacia Logan cu echiparea Essential și motorizarea TCE 90 poate fi cumpărată prin Programul Rabla 2022 cu suma de 9850 de euro.
În lista de echipări standard Dacia oferă aer condiționat cu reglare manuală, proiectoare de ceață, cruise control, computer de bord, iluminare portbagaj sau media control.
Din această gamă cea mai bună ofertă prin Programul Rabla 2022 este pentru modelul Dacia Sandero Stepway cu echiparea Essential și motorizarea TCE 90 pentru care prețul este de 10.800 de euro.
Dotările standard includ aer condiționat cu reglare manuală, proiectoare de ceață, cruise control, computer de bord, iluminare portbagaj, media control și jante de aliaj cu dimensiuna de 16 inch.
Dacia Jogger este cel mai nou model lansat de producătorul român și lista de comenzi a fost deschisă chiar la începutl lunii ianuarie 2022.
Prin Programul Rabla Clasic 2022 sunt oferite două configurații pentru această gamă și doar cu motorizarea EGO-G 100 (benzină plus GPL).
Dacia Jogger cu echiparea Essential și motorizarea EGO-G 100 este oferită prin programul Rabla cu un preț de pornire de la 11.640 de euro. Pentru această echipare dotarea standard nu este foarte generoasă și include doar limitator de viteză, bare de pavilion longitudinale, computer de bord, proiectoare de ceață, iluminare portbagaj și
media control.
Dacia Jogger cu echiparea Extreme și motorizarea EGO-G 100 poate fi cumpărată cu un preț de la 14.000 de euro. Lista dotărilor standard include aer condiționat cu reglare automată, bare de pavilion modulabile, Media Display, card acces keyless, camera video marșarier și jante aliaj 16 inch.
SUV-ul produs la Mioveni este oferit în Programul Rabla 2022 cu o motorizare ECO-G ( benzină plus GPL) și cu propusorul pe benzină TCe 150
Dacia Duster Comfort ECO-G 100 poate fi cumpărată cu ajutor de la stat cu un preț de la 13.500 de euro, iar pe lista dotărilor standard se află aerul condiționat manual, închiderea centralizată, jantele de aliaj pe 16 inch, proiectoare de ceață, cruise control și Media Display cu ecran tactil 8″.
Pentru programul Rabla din acest an Dacia oferă SUV-ul Duster și cu cea mai nouă echipare lansată chiar în această săptămână pe piața din România.
Dacia Duster cu echiparea Extreme, motorul TCe 150 și cutia automată EDC poate fi cumpărată cu un preț de pornire de la 19.500 de euro.
Pe lista dotărilor standard se regăsesc printre altele aerul condiționat manual, închiderea centralizată, jantele de aliaj de 17 inch, proiectoare de ceață, cruise control, Media Nav cu ecran tactil 8 de inch, multiview camera și card acces mâini libere.
Cea mai importantă modificare implementată pentru Programul Rabla 2022 constă în mărirea bonusului de casare: cei care vor să cumpere un autoturism nou prin acest program pot preda la Remat două mașini cu o vechime mai mare de 15 ani.
Prima de casare în Rabla Clasic are valoarea de 6.000 de lei și se adaugă un ecobonus de vechime de 1.500 lei pentru casarea mașinilor mai vechi de 15 ani cu normă de poluare Euro 3 sau inferioară.
O altă modificare importantă o reprezintă faptul că o mașină veche este eligibilă pentru programul Rabla 2022 doar dacă este înmatriculată în România de cel puțin 6 ani.
În acest an achiziția unei mașini cu sistem de propulsie full electric prin Programul Rabla Plus este condiționată de caserea unui autoturism vechi pentru a putea primi ecobonusul alocat pentru acest program.