Una dintre magiile copilăriei era legat de „a auzi sunetul valurilor mării” într-o scoică, chiar dacă erai la sute de kilometri de litoral. Dar, parcă, într-adevăr, de lipeau urechea de o scoică auzeai ceva asemănător vuietului marin. Dar, ca și alte mituri, frumoase, dar departe de adevăr, firește că marea nu putea fi ținută „prizonieră” într-o scoică. Totuși, care este explicația acelor sunete atât de asemănătoare?
Să lipești urechea de o scoică și să auzi marea, era una dintre marile plăceri ale copilăriei, mai ales dacă nu ajungeai pe litoral. Adulții îți garantau că acolo se aude chiar vuietul valurilor mării la care, poate, nu ajunseseși în acel an sau de care ți-era, pur și simplu, dor.
Firește, la fel ca și alte legende frumoase ale copilăriei, acest lucru nu poate fi adevărat. E drept, însă, că sunetul pe care îl auzi lipindu-ți urechea de o scoică seamănă destul de mult cu cel făcut de valuri.
„O explicație populară, dar greșită, este că îți asculți propriul sânge curgând prin tine”, a scris Karl Kruszelnicki, cunoscut sub numele de „Dr Karl”, în 2012. „Există un mod în care acest lucru are sens: la urma urmei, când ne întindem pe o pernă, ne putem auzi sângele pulsand în cap”, a subliniat Kruszelnicki.
Ipoteza are și câțiva susținători de renume, printre care și renumitul om de știință Carl Sagan, care a scris în 1973 următoarele: „Toată lumea știe că sunetul mării se aude atunci pui o scoică la ureche. Este într-adevăr sunetul amplificat al propriului nostru sânge care curge”. Mișcarea face ca tensiunea arterială și pulsul să crească, ceea ce ar intensifica presupusele sunete „reflectate” de scoică.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Totuși, oricât de populară ar fi această teorie, ea este eronată și ușor de combătut. „Presează-și urechea de o scoică și ascultă. Apoi, aleargă în jurul plajei pentru câteva minute ca să-ți crească pulsul și tensiunea arterială prin tot corpul și ascultă din nou în scoica ta „magică”. O să vezi că tăria „sunetului mării” rămâne aceeași, deși ar trebui să fie diferită, dat fiind că acum ai tensiunea și pulsul schimbate”, a spus Kruszelnicki, în demontarea teoriei.
Dar dacă totul are legătură cu lichidul interior din urechile noastre? Știm că urechea internă se „trântește” adesea de andolimfe și lichidele perilimfice – prin asta reușind, de fapt, să avem și să rămânem în poziție verticală. Poate că dacă ținem scoica lipită de urechea aceasta amplifică într-un anumit fel zgomotul făcut de acele lichide, mai degrabă decât al mării sau oceanului.
Dar nici această teorie nu stă în picioare. Lichidul din urechea internă se aflăm în mișcare ori de câte ori ne mișcăm capul. Asta ar însemna că sunetul auzit în scoică să depindă de unghiul și direcția în care facem aceste mișcări. Dar oricât ai experimenta mișcări ale capului în direcții și unghiuri diferite, sunetul din scoica rămâne constant, același, ceea ce înseamnă că nu are legătură nici cu teoria respectivă.
În fine, există și ideea că ceea ce auzim într-o scoică este, de fapt, șuieratul aerului care intră și iese prin scoică și care creează un sunet asemănător cu cel pe care noi în interpretăm ca fiind „al mării”. Culmea, aceasta pare, de fapt, explicația cea mai apropiată de adevăr.
„Auziți zgomot ambiental sau de fond care a crescut în amplitudine cu ajutorul proprietăților fizice ale scoicii”, a explicat Andrew King, directorul Centrului de Neuroștiințe Integrative al Universității Oxford, pentru Live Science. „Acţionează ca un rezonator, mărind anumite frecvenţe de sunet, astfel încât acestea să fie mai puternice decât ar fi fără scoica plasată lângă urechea ta”.
Sunetele specifice pe care le auzim într-o scoică depind de forma exactă a cochiliei în sine, a explicat el. „Sunetul oceanului este, de asemenea, un sunet de joasă frecvență”, a continuat el. „De aceea sună similar cu sunetele prinse într-o scoică”.
Scoicile pot fi cele mai poetice moduri de a experimenta această rezonanță, dar cu siguranță nu reprezintă singura metodă; aproape orice suprafață convexă poate fi potrivită pentru a experimenta un sunet de acest fel, care să te ducă cu gândul la ocean.
