Cutremur de 5 grade pe insula grecească Evia. Momentan nu au fost raportate victime

Elena Avramescu 30.11.2022, 06:42
Cutremur de 5 grade pe insula grecească Evia. Momentan nu au fost raportate victime

Un nou cutremur s-a produs în Grecia, de data aceasta pe insula Evia, la 56 km nord-est de Atena. Seismul s-a produs marți seară și a înregistrat magnitudinea de 5 grade pe scara Richter, potrivit Observatorului geodinamic din Atena, scrie AFP.

Grecia s-a cutremurat iar

Presa locală susține că, momentan, nu au fost raportate pagube materiale, și nici răniţi. Se pare că mişcarea tectonică a avut loc la ora 20:06 GMT, iar epicentrul a fost înregistrat la est de insula Evia şi la o adâncime de 9 km, mai notează aceeași sursă.

Seismul a fost resimţit cel mai bine pe insulă şi în Attica, zona metropolitană a Atenei, fiind al patrulea şi cel mai puternic cutremur care a avut loc marţi şi înregistrat cu acelaşi epicentru în Evia. Astfel că primul cutremur de 4,8 a fost înregistrat la 04:32 GMT și a fost urmat de alte două seisme de 4,1 şi, respectiv, 4,2 aproape o oră mai târziu.

Din cauză că este localizată pe mai multe linii de falii geologice, Grecia este lovită constant de cutremure care provoacă uneori victime şi pagube materiale.

Unul dintre cele mai mari cutremure înregistrate în Grecia în ultima vreme s-a produs în octombrie 2021, fiind vorba despre un cutremur de 6,3 pe insula Creta care a provocat pagube materiale, dar nu victime. Un an mai târziu, în octombrie 2020, un cutremur cu magnitudinea 7 în Marea Egee a dus la moartea a doi oameni pe insula grecească Samos şi a altor 100 în oraşul de coastă din apropiere Izmir, în Turcia.

Cutremur in Romania, miercuri, 28 septembrie
Cutremur in insula greceasca Evia

Cutremur de 5,9 grade pe scara Richter

La data de 23 noiembrie, un cutremur de 5,9 pe Richter a avut loc în vestul Turciei, fiind urmat de 70 de replici, conform anuțului făcut de oficiali. Se pare că un număr de 35 de oameni au fost răniți, iar unul dintre aceștia se afla în stare gravă, deoarece a încercat să sară de la balcon, astfel că s-a rănit.

„Avem 35 de răniţi, dintre care unul în stare critică”, a declarat ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca.

Din fericire, seismul nu a provocat pagube materiale, însă ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu, a declarat că seismul ar fi avut nu mai puțin de 70 de replici.

„Au fost înregistrate 70 de replici, inclusiv şase cu magnitudinea 4”, a anunţat acesta, potrivit agerpres.ro.

Epicentrul seismului s-a produs în jurul orei 4:00 și a fost localizat în provincia Düzce de la Marea Neagră, însă s-a resimţit până la Istanbul, mai precis la 200 de kilometri de Düzce, şi la Ankara, conform agenţiei turce pentru protecţie civilă Afad. Inițial, US Geological Survey (USGS) a înregistrat o magnitudine de 6,1 grade, iar Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC) a spus că magnitudinea a fost de 6 grade.

La fel ca și Grecia, Turcia se află localizată pe mai multe plăci tectonice, ceea ce înseamnă că are parte deseori de o activitate seismică intensă.

„Dacă spun asta, iar o să mă înjure”
Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...