Banca Națională a României (BNR) a anunțat miercuri că dolarul a crescut până la 4,99 lei, fiind cea mai ridicată valoare din istorie înregistrată la cursul de referinţă. Cursul euro/leu a crescut la 4,94 lei, pe piaţa interbancară, faţă de 4,93 lei, cât a fost cursul anunţat ieri.
Dolarul american a ajuns miercuri la 4,9764 de la 4,9303, valoare înregistrată marţi, ceea ce înseamnă o creştere de 0,0461.
Dolarul a sărit miercuri la un nou maxim al ultimelor două decenii, în condițiile în care decizia președintelui rus Vladimir Putin de a mobiliza mai multe trupe pentru conflictul din Ucraina a zguduit piețele chiar înainte de o nouă creștere agresivă a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA.
Putin a chemat miercuri 300.000 de rezerviști pentru a lupta în Ucraina și a declarat că Moscova va răspunde cu toată puterea vastului său arsenal dacă Occidentul va continua ceea ce el a numit „șantajul nuclear” în legătură cu conflictul din această țară, scrie Reuters.
Acest anunț a propulsat indicele dolarului, care măsoară valoarea dolarului verde în raport cu alte monede importante, cu peste 0,5% mai sus, la 110,87 – cel mai ridicat nivel din 2002.
Monedele europene au fost cele mai afectate de vânzările de pe piețele valutare, deoarece comentariile lui Putin au exacerbat îngrijorarea cu privire la perspectivele economice ale unei regiuni deja puternic afectate de presiunea Rusiei asupra livrărilor de gaze către Europa.
Cursul pentru euro anunţat de Banca Naţională a României (BNR) astăzi este de 4,9436 lei, în creştere faţă de marţi, când ajunsese la 4,9313 lei.
Astfel, euro este în creştere miercuri cu 0,0123 bani, iar moneda naţională a înregistrat o scădere.
În acest an, cursul maxim al monedei euro a fost de 4.9492 lei, înregistrat la data de 8 martie. Cursul minim al acestei monede, de 4.8215 lei, a fost înregistrat la data de 5 septembrie.