Banca Națională a României a realizat principalele cotații ale zilei pentru monedele aflate în circulație. Cum au evoluat față de ziua anterioară, la ce valori se prezintă marți (17 septembrie) euro și dolarul, dar și ce se întâmplă și cu celelalte valute internaționale, puteți afla din materialul următor!
Banca Națională a României indică un nou curs pentru ziua de marți, 17 septembrie. Iată care sunt principalele cotații, alături de variațiile pozitive și negative realizate de specialiști și care este comparația cu valorile anterioare înregistrate.
Noile valori, realizate pentru ziua de marți, 17 septembrie, vor fi afișate pe site-ul instituției în jurul orei 13.00, iar apoi le vom posta și noi aici. Până atunci, însă, puteți să vedeți valorile principalelor monede de circulație realizate de BNR pentru ultimele zile.
1 euro = 4,7352 de lei ( +0.0012)
Vineri, 13 septembrie, Euro a înregistrat valoarea de 4,7354 lei. Luni, 15 septembrie, această monedă a avut o valoare de 4,7340 lei. Așadar, în aceste zile, Euro a avut mici oscilații, însă nu au fost creșteri sau scăderi semnificative.
1 dolar = 4,2979 de lei (+0.0176)
Cursul BNR a indicat, vineri, 13 septembrie, pentru Dolarul american o valoare de 4,2654 de lei. Luni, 16 septembrie, Dolarul american a avut o mică creștere și a ajuns la valoarea de 4,2803 de lei.
1 liră = 5,3288 de lei (+0.0037)
În ceea ce privește Lira Sterlină, cursul BNR a arătat în ziua zilei de 10 septembrie o valoare de 5,2816 de lei. Au existat mici fluctuații, iar în ziua de vineri, cursul BNR a indicat o valoare de 5,3123 de lei pentru lira sterlină.
Luni, 16 septembrie, Banca Națională a României a anunțat valoarea de 5,3251 de lei pentru această monedă.
Pentru alte valute puteți să urmăriți cursul BNR pe site-ul oficial al instituției. De altfel, Banca Națională a României precizează că la baza cursurilor valutelor incluse în această listă se află cotaţii ale societăţilor bancare autorizate să efectueze operaţiuni pe piaţa valutară.