Curioasa poveste a campionului european care a debutat în națională la 31 de ani. Deține un record pe care nici Cristiano Ronaldo, coechipierul său, nu îl are. Unii sunt făcuți să atingă faima la vârste fragede. Alții se înarmează cu răbdare și speră că va veni și vremea lor. Portugalia, deținătoarea titlului continental, are în lot un jucător cu un destin aparte. N-a fost băgat în seamă cea mai mare parte a carierei sale, dar când alții se gândesc la retragere, pentru José Fonte, viața abia a început să-l răsplătească pentru încrederea că va reuși.
În 2016, Portugalia se încorona drept noua campioană a Europei. Printre cei care ridicau trofeul de afla și un jucător de 33 de ani, fundașul José Fonte. Fusese chemat la națională, pentru prima oră, abia cu 2 ani înainte. Fonte s-a născut în Penafiel, la 22 decembrie 1983. Și-a spus că fotbalul e chemarea lui, așa că a început să-l practice la Sporting Lisabona. N-a avut nici bafta, dar nici talentul pentru a fi remarcat și introdus în prima echipă, ci a „prins” doar formația B, ce juca în liga a 3-a portugheză. A trecut apoi prin divizia secundă, la Felgueiras, pentru un sezon. Deja avea 22 ani când s-a transferat la un nume mai important, Vitoria Setubal, și 23, când ajungea la Benfica. S-ar fi putut crede că a ajuns unde trebuia.
Dar, nu. De fapt, el nu a jucat niciun minut pentru marea Benfica, fiind împrumutat când la Pacos Ferreira, când la Estrela Amadora, grupări mult mai modeste. Până la urmă, își încearcă norocul în Anglia, tot sub formă de împrumut. Ajunge la Crystal Palace, pe atunci echipă de Championship, a doua ligă engleză, care, în 2008, îl cumpără definitiv. Dar soarta nu vrea să-i surâdă nici măcar cu „dinții din față”. În loc de mai bine, Fonte ajunge, în iarna lui 2010, în League One, adică liga a 3-a engleză, fiind transferat la Southampton. Avea 26 de ani împliniți, iar viitorul nu „suna” deloc atrăgător. Liga a 3-a engleză… Dar aici, povestea lui Fonte începe, încet-încet, cu multă muncă și perseverență, să se schimbe.
La doar două luni de la transfer, Fonte câștigă cu echipa „Sfinților” un trofeu necunoscut multora, dar faimos în fotbalul britanic, Football League Trophy – o competiție ce punea față în față, pe sistemul Cupei Angliei, formațiile din ligile inferioare engleze, a 3-a și a 4-a. Southampton a învins-o pe Carlisle, cu 4-1, într-un meci desfășurat chiar pe mărețul stadion Wembley. La capătul sezonului următor, „Sfinții” reușesc și promovarea în liga a 2-a, iar Fonte a fost declarat jucătorul anului în League One. Cu portughezul în mijlocul liniei defensive, Southampton reușește, anul următor, să ajungă în Premier League. Fonte avea deja 28 de ani și jumătate. Dar, măcar ajunsese să joace într-un campionat mare.
Și-a continuat evoluțiile solide la echipă, astfel încât, în 2014, s-a pomenit chemat la naționala țării sale. Cine l-a convocat? Chiar tehnicianul care și acum conduce selecționata lusitană, Fernando Santos. Fonte avea deja 31 de ani, dar și-a spus: „O fac și p-asta!”. Naționala s-a calificat la EURO 2016, ce s-a desfășurat în Franța. Fonte n-a jucat niciun minut în meciurile din grupă. Dar din fazele eliminatorii a devenit nelipsit din defensiva echipei. Iar victoriile s-au înșirat, până la cea din urmă, din finala cu țara gazdă, Franța. La 33 de ani și jumătate, Fonte devenea campion european. Faimosul său coleg de națională, Cristiano Ronaldo, putea fi invidios. Fonte deținea de-acum un record greu de atins: singurul fotbalist din istorie care a câștigat și EURO, dar și – da, ați ghicit – Football League Trophy.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În 2017, după 7 ani petrecuți la Southampton, se îndură și trece la West Ham United, dar nu stă decât un sezon. Are deja o vârstă, se gândește la bani și acceptă, în iarna lui 2018, să se mute în China, la DL Yifang. Dar nu stă decât până în vară, când găsește un contract la Lille, echipă bunicică, dar care abia evitase retrogradare. Umbra uriașă a lui PSG domina fotbalul francez. Dar, în următorul sezon, Lille se opintește ceva mai mult și reușește să termine pe locul 2, după echipa lui Neymar și Mbappe. Iar în ultimul campionat, incredibilul s-a produs: Lille a devenit campioană, depășind-o pe măreața PSG. Ghiciți cine a devenit, între timp, căpitanul echipei? Da, chiar el, José Fonte. Omul care n-a apucat să joace în prima ligă din țara lui, iar la 26 de ani juca în Liga a 3-a engleză. Cel carer se află și acum, la 37 de ani, în lotul Portugaliei de la EURO 2020. N-a jucat deloc în partida contra Ungariei. Poate că nici în celalalte meciuri din grupă n-o va face. Dar, din optimile de finală încolo… cine știe ce se mai poate întâmpla? Pentru că el e unicul José Fonte…