Cum vor arăta oamenii peste 1000 de ani. Un studiu recent dezvăluie transformarea, vom fi de nerecunoscut. Foto

Ioana Bucur 05.11.2022, 08:39
Cum vor arăta oamenii peste 1000 de ani. Un studiu recent dezvăluie transformarea, vom fi de nerecunoscut. Foto

La fel ca și mediul înconjurător, specia umană este într-o continuă schimbare, adaptare la condițiile de viață. Un studiu recent a dezvăluit cum vor arăta oamenii peste 1000 de ani. Transformarea uluitoare a fost imaginată țintându-se cont de efectele pe care le va avea asupra noastră un dispozitiv de care suntem de nedespărțit: telefonul mobil.

Oamenii de știință au dezvăluit cum ar putea să arate oamenii peste 1000 de ani

Suntem mai înalți și mai supli decât cei care trăiau acum un mileniu, efectele unei vieți mai liniștite, cu efort fizic redus. Dar cum vor arăta oamenii peste 1000 de ani? O echipă de cercetători a făcut o simulare cu rezultate șocante.

Oamenii de știință au ținut cont de obiceiurile ce caracterizează în prezent specia umană: folosirea excesivă a telefoanelor mobile, laptopurilor și a altor tehnologii. Modelul realizat de ei a primit numele „Mindy”.

„Am obținut cercetări științifice și opinii ale experților pe acest subiect, înainte de a lucra cu un designer 3D pentru a crea un viitor om al cărui corp s-a schimbat fizic din cauza utilizării consecvente a smartphone-urilor, laptopurilor și a altor tehnologii”, au explicat inițiatorii studiului.

Cum arată Mindy, omul viitorului? Are spatele cocoșat, gâtul larg, degete încovoiate și un al doilea set de pleoape.

Cum vor arăta oamenii peste 1000 de ani. Un studiu recent dezvăluie transformarea, vom fi de nerecunoscut. Foto
Foto: Toll Free Forwarding

Explicațiile specialiștilor

Aspectul bizar, susțin cercetătorii, este efectul anilor întregi de privit în jos la ecranul telefonului. Folosirea excesivă a dispozitivului ar putea duce și la încleștarea permanentă a mâinilor.

„Menținerea cotului îndoit pentru o perioadă lungă de timp poate întinde nervul din spatele cotului și poate pune presiune asupra acestuia”, a declarat Dr. Nikola Djordjevic, de la Med Alert Help.

„Când lucrezi la un computer sau te uiți în jos, la telefon, mușchii din spatele gâtului trebuie să se contracte pentru a-ți ține capul sus”, a explicat, la rândul său, Dr. K. Daniel Riew, de la Spitalul New York-Presbyterian Orch Spine. „Cu cât te uiți mai mult în jos, cu atât mușchii trebuie să lucreze mai mult pentru a-ți menține capul”, a adăugat acesta.

Doar timpul va decide dacă omul va ajunge să arate precum Mindy.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...