Cum va fi vremea în vara 2020. Anunțul făcut de directorul ANM

Luiza Moldovan 22.05.2020, 18:31

Specialiștii meteorologi europeni și americani vorbesc despre noi recorduri  de temperaturi maxime în zone în care acest lucru era de neimaginat până acum câțiva ani.

Anunțul făcut de meteorologi spulberă speranțele de ploaie

„Prima jumătate a lunii iunie aduce o schimbare în ceea ce privește evoluția condițiilor meteorologice și vorbim de vară, cu valori peste ceea ce ar fi normal și cu o tendință spre deficit a cantităților de precipitații.

Când vorbim de vară în țara noastră trebuie să luăm în considerare că de la an la an verile sunt mai călduroase, cu valori deosebit de ridicate. Dacă e să facem o comparație cu ce s-a întâmplat în anul 2011, care a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, nu excludem ca și 2020 să se înscrie în seria celor mai călduroși ani.

Ianuarie și aprilie sunt cele mai călduroase luni din ultimii 141 de ani, iar lunile februarie și martie, pe locul al doilea”, a spus Elena Mateescu.

Să ne așteptăm la un an extrem de călduros
Să ne așteptăm la un an extrem de călduros

O să mai plouă puțin, iar apoi deloc

Elena Mateescu a mai vorbit despre faptul că spre sfârșitul lunii mai este de așteptat ca temperaturile să fie sub normalul perioadei, iar cantitățile de precipitații să fie excedentare în est și sud-est. În prima jumătate a lunii iunie, Elena Mateescu a spus că se așteaptă temperaturi mai ridicate față de ceea ce ar fi normal, iar precipitațiile să lipsească din nou. Vorbim de o secetă prelungită în această parte de lume, care va avea implicații economice păguboase.

Elena Mateescu a precizat că nu exclude ca vara anului 2020 să fie extrem de călduroasă, la fel ca anul 2011, care a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice. Se pare că tendința încălzirii vremii e mondială. Meteorologul a mai spus că orimele patru luni ale anului 2020 au fost cele mai călduroase din ultimii 141 de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe