Cum sunt organizate înmormântările în timp de pandemie, în vestul țării: de la morminte comune, la carantină și oameni împușcați pentru că nu au respectat restricțiile

Cum sunt organizate înmormântările în timp de pandemie. Modul în care au fost înmormântați mulți dintre cei care au murit de coronavirus a stârnit un val de revoltă și de tristețe, la nivel național. De la imaginile subre cu trupuri neînsuflețite lăsate pe patul din salon sau încărcate în TIR-uri frigorifice, până la cei înhumați dezbrăcați, în saci negrii de plastic, uneori cu branula încă înfiptă în mână, toate au fost privite cu oroare de opinia publică. Iar în sufletul familiilor acestora, nimeni nu ar vrea să știe ce a fost.

Cum sunt organizate înmormântările în timp de pandemie

A murit tata. Am fost anunțată, am vrut să duc la spital costumul în care altădată ne spunea, chipurile în glumă, ca vrea să-l înmormântăm. Mi-au zis că nu se poate, că e pericol de contaminare. Până la urmă am găsit o firmă de pompe funebre care avea autorizație să se ocupe de înmormântările celor cu coronavirus și măcar a avut sicriu cu tot ce trebuie, a fost așa, mai creștinește. Dar costumul tot nu l-au luat. Nu o să uit niciodată, mi se pare ca, așa, cumva nu i-am respectat ultima dorință, își amintește, cu durere, Adelina Irvașcău, fiica unui bărbăt decedat, la spital, din cauza coronavirusului.

Dincolo de toate aceste momente dureroase, înmormântările în timpul epidemiilor au fost mereu un subiect sensibil. Iar cu Timișoara și împrejurimile au trecut prin multe molime, poveștile sau descoperirile sumbre există din plin. Printre alte plăgi, tifosul sau ciuma s-au abătut frecvent asupra orașului, atât în perioada stăpânirii otomane (1552-1716), dar şi ulterior, în timpul celei habsburgice (1716-1860).

În urmă cu un an, pe un şantier din Timişoara arheologii au descoperit un mormânt colectiv, din vremea ciumei, în care erau aşezate şase schelete umane de adulţi şi unul de copil. Mormântul a fost găsit în apropierea centrului oraşului, unde urmează să se construiască un liceu.

În acest moment, adunând datele, apreciem că mormântul poate să aparțină unor coloniști, chiar din regiunea Lorena. Suntem de părere că moartea lor a avut loc în contextul celei mai cumplite epidemii rămasă multă vreme în memoria colectivă: ciuma care a bântuit Timișoara între 1737-1740, spune arheologul Andrei Stavilă de la Universitatea de Vest.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

În plus, încă un element adâncește misterul mormântului colectiv. În el, pe lângă oseminte, au fost găsiți proiectile de flintă. Asta poate însemna fie că, prea grav bolnavi ca să mai existe o speranță de salvare, au fost duși într-un loc ferit și împușcați, pentru a li se curma suferința, fie că au fost pedepsiți cu moartea pentru că nu au respectat regulile care se impuneau și pe atunci în încercarea de a stopa răspândirea bolii.

Epidemia de ciumă din perioda 1738-1740 a fost teribilă: peste 1000 din cei 6.000 de locuitori au murit în Timişoara. Se pare că molima se strecurase în cetatea Timişoarei încă în prima jumătate a lunii februarie 1738, adusă de un batalion din Regimentul de infanterie Grunne, care venise la Timişoara din Ţara Românească şi Transilvania. Conform raportului din arhivă, la data de 19 februarie 1738 a murit primul soldat “care avea febră malignă şi umflături la pântece”.

Era necesar ca Banatul Timişoarei să fie izolat cât mai curând. Toate persoanele care călătoreau din Banat spre apus au fost obligate să efectueze o perioadă de carantină, fie la Szeged, fie la Aradul Nou. După terminarea carantinei, călătorii primeau certificat de sănătate semnate de comandanţii Carantinei, consemnează Anton von Hammer, care a scris, în anul 1839, volumul „Istoria ciumei din Banat. 1738-1740”.

O altă epidemie de ciumă a lovit mai multe localități din Banat în 1836. Cei care trec prin Grabaţ, un sat care ţine de comuna Lenauheim, pot vedea la marginea acestuia, lângă cimitir, o movilă la baza căreia se află o capelă iar deasupra ei, mai multe cruci. Satul a fost întemeiat în 1764 cu colonişti şvabi şi sub movilă au fost îngropaţi 175 de morţi răpuşi de epidemia de holeră din 1836, care a durat şapte săptămâni. Se spune că morţii au fost duşi la groapa comună cu o căruţă căptuşită cu tablă şi îngropaţi în var nestins, la mare adâncime, pentru a se împiedica răspândirea bolii. Deasupra movilei s-a ridicat ulterior aşa-numitul „monument al calvarului”.

Și în apropiere de Biled, o altă localitate din Timiș, se află o structură ciudată: o movilă cu înălțimea de opt metri și diametrul de 50 de metri, străjuită de o cruce. Aceasta ar fi fost ridicată tot peste o groapă comună, unde ar fi fost înhumați coloniștii morți de tifos și dezinterie, în număr extrem de mare. După alți istorici, movila este un mormânt colectiv din timpul epidemiei de ciumă din 1834.