După mai bine de un an de la despărțirea de Răzvan Simion, artista pare că a făcut o nouă cucerire. Chiar dacă nu a anunțat nimic oficial, un detaliu a dat-o de gol. Cum și-au dat seama internauții că Lidia Buble are un nou iubit.
După ce a pus punct relației cu prezentatorul matinalului de la Antena 1, Lidia Buble mărturisea că Răzvan Simion a fost mare ei dragoste, cea pe care n-o poți uita niciodată. În ultimul an, chiar dacă fostul ei partener și-a asumat public relația cu frumoasa Daliana Răducan, artista s-a ferit să fie văzută în compania unui alt bărbat.
„Sunt de părere că marea dragoste există o dată în viață. Nu știu dacă se poate să iubești și să te îndrăgostești la modul ăla nebun de mai multe ori. Că după te mai îndrăgostești și iubești e altceva. Te mai îndrăgostești, dar nu dragostea aia mare, dragostea vieții tale poate fi o singură dată, o singură femeie sau un singur bărbat.
Eu cred că Răzvan a fost marea mea dragoste. Așa am simțit eu. N-a fost ușor, dar între noi s-a consumat ce a fost de consumat. Aș fi ipocrită să spun că nu îl mai iubesc. Da, îl iubesc într-un alt fel și într-un alt mod. Dragostea se transformă”, a declarat Lidia Buble la acea vreme.
Acum, proaspăt întoarsă din aventura „Asia Express”, Lidia Buble nu a stat prea mult în țară și a plecat într-o vacanță superbă. Doar că nu este singură. Fanii artistei s-au obișnuit că partenere de vacanță să îi fie surorile sale, cu care are o relație specială, însă, de data asta, se pare că Lidia se bucură de câteva zile de relaxare în compania unui bărbat misterios.
Câteva înregistrări video postate de ea pe secțiunea InstaStory i-au pus pe jar pe fanii vigilenți. În imagini apare mâna unui bărbat, care îi oferă scoici și apoi un pahar de vin, pe care artista le primește cu zâmbetul pe buze.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pentru internauți, aceasta este dovada cea mai bună a faptului că Lidia Buble are un nou iubit, însă va trebui să mai așteptăm până vom afla dacă blonda este sau nu îndrăgostită.
N-a durat mult de când și-au spus adio și până când vedeta Antena 1 a început să se afișeze alături de Daliana Răducan. Actuala iubită a lui Răzvan Simion este arhitect și designer interior și a făcut parte, pentru o perioadă, din echipa emisiunii „Visuri la cheie” de la PRO TV.
„Îmi place să mă descriu ca având un ochi de artist și un ochi de arhitect riguros, fiind în același timp creativ, dar cu un accent imens pe fiecare detaliu important.
Scopul meu este să găsesc locul dulce dintre exuberanță și simplitate – căutând confort, circulații fluide, detalii, armonie, simetrie și tehnologie discretă”, se descrie Daliana pe site-ul ei.