Cum și-a cumpărat Andreea Bănică primul său apartament. Se întâmpla la începutul carierei. „Mi-a fost rușine”

Andra Daoud 06.06.2022, 19:05
Cum și-a cumpărat Andreea Bănică primul său apartament. Se întâmpla la începutul carierei. „Mi-a fost rușine”

Andreea Bănică are o carieră care a început cu mai bine de 20 de ani în urmă, iar unele dintre sacrificiile pe care le-a făcut la început de drum îi trezesc și acum amintiri. Artista a povestit recent cum a reușit să își cumpere primul apartament, pe care îl are și acum. Se întâmpla cu mulți ani în urmă, iar soțul și tatăl ei au încurajat-o să ia una dintre cele mai dificile decizii din viața ei.

Cum a reușit Andreea Bănică să își cumpere primul apartament

Andreea Bănică și-a început cariera în trupa Blondy, alături de Cristina Rus, după care a ales să cânte pe cont propriu. Artista se laudă cu o carieră de peste două decenii, însă recunoaște că nu i-a fost ușor să ajungă până aici și că a făcut anumite sacrificii de care nu a fost tocmai mândră.

Invitată la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Andreea Bănică a povestit cum a făcut rost de bani să-și cumpere o locuință. A făcut un pictorial pentru celebra revistă Playboy, iar onorariul i-a permis să își cumpere un apartament pe care îl are și în prezent. Nu i-a fost ușor să accepte să pozeze goală, însă tatăl și soțul ei au împins-o de la spate pentru a accepta propunerea.

„La vremea aceea, am spus da pentru bani. Nu știu de ce, domnul Silviu Boierescu a spus că nu primeam foarte mulți bani, a fost o sumă destul de mare. Zece mii de dolari am primit pentru acel pictorial, la vremea aceea, sunt foarte mulți ani de atunci. Pentru mine au fost niște bani ca și căzuți din cer. Cu rușinea mea cu tot, abia m-au convins tatăl mau și Lucian. Tata, când a văzut primul număr cu Dana Săvuică, a venit acasă și mi-a spus: ‘Dacă vreodată o să ți se ofere ocazia să pozezi în această revistă, te rog, tată, să pozezi’.

Ei bine, când a venit oferta din partea revistei, amândoi au complotat și s-au pus de acord să pozez în această revistă. Lucian mi-a promis marea și sarea, că nu va fi nimeni acolo decât el și fotograful. Îmi venea să-i zic să-l dea afară și pe fotograf, să mă pozeze el sau eu singură.”, a povestit artista.

Cum si-a cumparat Andreea Banica primul sau apartament. Se întâmpla la începutul carierei. „Mi-a fost rușine”
Andreea Banica, in emisiunea lui Denise Rifai

„Când a apărut revista, nu voiam să o văd”

Andreea Bănică a mai spus că nu a fost deloc mulțumită de cum a ieșit pictorialul și că atunci când a fost tipărită revista cu ea pe copertă, a refuzat să o vadă, pentru că era rușinată. Recunoaște că i-am prins bine banii pe care i-a primit și că are și acum apartamentul pe care l-a cumpărat atunci.

„Am pozat în bikini, mi-au scos bikini în Photoshop, iar când a apărut revista nu voiam să o văd, pentru că nu mi-a plăcut coperta. Nu simțeam acea poziție și mă uitam, cumva, strâmb. Nu mi-a plăcut deloc, mi-a fost rușine, dar acei bani au fost foarte importanți în viața mea și mi-am luat un apartament pe care îl am și astăzi”, a mai povestit Andreea Bănică în emisiunea lui Denise Rifai.

Vedeta a mai spus că ea crede că arată mai bine în prezent decât atunci, că acum este mult mai asumată și dacă soțul ei i-ar cere să pozeze din nou goală, ar face-o fără să stea pe gânduri.

 

Urmăriți Impact.ro și pe