EXCLUSIV

Cum se vor analiza suspiciunile de plagiat în lucrările de doctorat după noua lege a educației. Reacția mediului universitar

Gabriela del Pupo 20.07.2022, 16:38
Cum se vor analiza suspiciunile de plagiat în lucrările de doctorat după noua lege a educației. Reacția mediului universitar

Reputația universității de unde se dobândește un titlu de doctor ar putea deveni foarte importantă după ce Ministerul Educației propune desființarea comisiei care analiza posibile suspiciuni de plagiat. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) va fi înlocuit de comisii de etică la nivelul instituției de învățământ superior. Impact.ro a stat de vorbă cu rectorii și cadrelele didactice și din primele semnale reacția nu este una pozitivă. Universitățile cu tradiție au încredere că pot manageriza procesul de verificare a tezelelor de doctorat însă pentru cele care au avut probleme și în trecut se naște problema încrederii.

„Suspiciunea că universitățile ar putea să gireze anumite plagiate există”

Din păcate cele mai bune universități din România se confruntă cu problema credibilității după ce cazuri celebre de politicieni sau persoane numite în funcții de răspundere au fost expuse ca plagiatori în ceea ce privește teza de doctorat. Proporția este debalansată mai ales când vorbim de școlile cu profil militar sau care educă viitori profesioniști pentru instituțiile de forță ale statului, servicii, poliție, apărare.

„Suspiciunea că universitățile ar putea să gireze anumite plagiate, având în vedere că acest lucru s-a mai întâmplat, în special la universitățile militare, și la Academia de Poliție și la ANI, Academia Națională de Informații, și la Universitatea Militară, suspiciunile fără îndoială există. Pe de altă parte nu uitați că legea avertizorului de integritate, care printre altele se ocupă și de asta, a fost modificată și atât de puternic politizată încât, fără îndoială suspiciunile pot să existe.

Pe de altă parte CNATDCU fusese folosit într-un mod nu foarte în regulă, mai ales în timpul ministeriatului doamnei Anisie. Universitatea noastră SNSPA a fost mai degrabă adepta CNATDCU-lui decât a autonomiei universităților, asta pentru că există această suspiciune de care noi chiar vrem să scăpăm. La nivelul școlii doctorale permanent există această jenă de a spune că faci doctorate având în vedere ce s-a întâmplat pe piața din România. Pe de altă parte trebuie să existe o structură și încredere, eu sunt de acord să ni se confere puțină încredere, până acum nu a existat.” spune prodecanul SNSPA, Andrei Țăranu.

Plagiate celebre din istorie

„Este ca și cum ai mușamaliza subiectul”

Rectorul SNSPA consideră că este un moment nepotrivit având în vedere controversele din ultimul timp legate de doctoratul premierului Nicolae Ciucă. Remus Pricopie spune că după o analiză a modificărilor propuse, va formula un punct de vedere detaliat în cursul săptămânii viitoare.

„Măsura propusă este neoportună. Când ai un munte de reclamații, să desființezi CNATDCU este ca și cum ai mușamaliza subiectul.”

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Tudorel Toader: „Eu am coborât nivelul de consultare, sau dacă vreți l-am extins”

Una dintre cele mai mari universități din România face o cercetare „de piață” înainte de a înainta un punct de vedere către Ministerul Educației. Angajații universității pot să se exprime în privința modificărilor, iar rezultatul consultării va fi punctul de vedere exprimat de universitate.

„Suntem în perioada în care am transmis proiectele în consultația comunității academice, și să vedem ce opinii primim, le analizăm le sistematizăm, formulăm punctul de vedere al Universității și vom transmite până pe 22 la Ministerul Educației. Eu am coborât nivelul de consultare, sau dacă vreți l-am extins, pentru că nu este doar în Consiliul de Administrație și rectori, pro-rectori, am trimis la toți colegii, cadre didactice, cercetători. Să vedem ce opinii au să ni le trimită, le centralizăm, le structurăm și ne exprimăm.” spune rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Tudorel Toader.

Exodul tinerilor din Romania. Peste 30% dintre studenti vor sa plece din tara
Foto: pexels.com

Proiectul de modificare a legii învățământului

Edupedu.ro a obținut proiectul aflat în dezbatere pubică. DOCUMENT Proiectul Legii învățământului superior – cum transferă la universități analiza plagiatelor:
“Art. 157
(1) Sesizările privind abaterile de la normele de etică și deontologie profesională sunt analizate la nivelul instituției de învățământ superior de Comisia de etică de la nivelul acesteia.
(2) În cadrul procedurii de cercetare prevăzută la alin (1) este obligatoriu să se respecte dreptul la apărare al persoanei cercetate.
(3) Membrii Comisiei de etică au obligația să analizeze cu obiectivitate în mod impartial faptele sesizate. Este interzisă exprimarea în spațiul universitar sau în afara lui a oricărei opinii anterior rezoluției finale de stabilire a existenței abaterii, cu privire la vinovăția
persoanei cercetate.
Art. 158
(1) Sancțiunile care pot fi aplicate pentru încălcarea normelor de etică profesională sunt următoarele:
a) avertisment scris;
b) retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de
etică profesională;
c) destituirea din funcţia de conducere;
d) interzicerea, pentru o perioadă determinată, a accesului la finanţare din fonduri publice
destinate cercetării;
e) suspendarea, pe o perioadă determinată de timp între 1 an şi 5 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control sau ca membru în comisii de concurs;
f) măsuri în vederea anulării titlului de doctor.
(2) Comisiile de etică de la nivelul instituțiilor de învățământ superior cercetează existența abaterilor de la normele de etică universitară și se pronunță prin decizie motivată, care se comunică persoanei cercetate și persoanei care a formulat sesizarea.
(3) În termen de 30 de zile de la comunicare, decizia poate fi contestată la CNETU sau CNEMU, după caz.
(4) În situația în care decizia comisiei de etică nu este contestată în termenul prevăzut la alin (3) aceasta este definitivă și obligatorie pentru persoana cercetată și pentru instituția de învățământ superior.
(5) În situația în care decizia Comisiei de etică privind existența plagiatului în cadrul unei teze de doctorat a rămas definitivă, aceasta este comunicată rectorului care în termen de maximum 30 de zile are obligația de a formula acțiune în contencios administrativ în vederea anulării deciziei de acordare a titlului de doctor, pentru titlurile doctor confirmate de instituția de învățământ superior.
(6) În situația în care titlul de doctor a fost confirmat prin ordin al ministrului educației, în conformitate cu dispozițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, Comisia de etică de la nivelul instituției de învățământ superior transmite decizia către Ministerul Educației care în termen de maximum 30 de zile are obligația de a formula acțiune în contencios administrativ în vederea anulării ordinului de acordare a titlului de doctor.
(7) Dreptul persoanei cercetate de a formula acțiune în instanță pentru contestarea sancțiunilor aplicate conform acestui capitol este garantat.
Art. 159
(1) Orice persoană poate sesiza instituţia de învăţământ superior cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate constitui abatere de la etica și deontologia profesională. Sesizarea se face în scris şi se înregistrează la registratura instituţiei de învăţământ.
(2) Comisia de etică universitară păstrează confidenţială identitatea autorului sesizării și a persoanelor care fac obiectul sesizării.”

CAPITOLUL XVI COMISII CONSULTATIVE ALE MINISTERULUI EDUCAȚIEI
Art. 142

(1) Pentru exercitarea atribuţiilor sale, în scopul profesionalizării și eficientizării activității, Ministerul Educației constituie comisii naționale și registre corespondente de experţi, prin ordin al ministrului educației.
(2) Comisiile naționale de la nivelul Ministerului Educației sunt:
a) Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS);
b) Comisia Naţională de Standardizare a Titlurilor și Gradelor Universitare (CNSTGU), sprijinită în activitatea sa de un Registru de experți, constituit prin ordin al ministrului educației;
c) Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU), sprijinită în activitatea sa de un Registru de experți, constituit prin ordin al ministrului educației;
d) Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU), sprijinită în activitatea sa de un Registru de experți, constituit prin ordin al ministrului educației;
e) Comisia Naţională de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS)
f) Comisia Naţională al Bibliotecilor Universitare (CNBU).
(3) Membrii Comisiilor naționale prevăzute la alin (2) sunt numiți prin ordin al ministrului educației,după consultarea CNR, și sunt cadre didactice, având cel puţin titlul de conferenţiar ori titluri echivalente obţinute în străinătate sau membri ai Academiei Române şi ai unor instituţii de cultură. CNETU și CNEMU au în componență şi câte un reprezentant al studentilor, cu drept de vot. În CNFIS reprezentantul studenților are statut de observator.
(4) Înfiinţarea, structura şi componenţa comisiilor, precum și regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora, stabilite la alin. (2) se reglementează prin ordin al ministrului educației.
(5) Bugetele acestor comisii sunt gestionate prin UEFISCDI şi se constituie pe bază contractuală între Ministerul Educației şi UEFISCDI sau din alte surse legal constituite, gestionate de UEFISCDI.
(6) Pentru comisiile naționale prevăzute la alin. (2), mandatul este de 5 ani.
(7) Activitatea comisiilor naționale prevăzute la alin. (2) este coordonată de către Direcția Generală care gestionează învățământul superior din cadrul Ministerului Educației.
(8) În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Educației colaborează cu CNR şi, după caz, cu alte structuri asociative ale instituțiilor de învățământ superior, cu autorităţi şi asociaţii profesionale şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale reprezentative, federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ superior şi cercetare științifică, precum şi cu federaţii studenţeşti legal constituite la nivel naţional.
Art. 143
CNFIS are următoarele atribuţii principale:
a) propune metodologia de finanţare a instituțiilor de învățământ superior şi stabileşte costul mediu per student echivalent pe cicluri şi domenii de studii, inclusiv pentru învățământul superior dual;
b) verifică periodic realizarea proiectelor de dezvoltare instituţională şi eficienţa gestionării fondurilor publice de către instituțiile de învățământ superior;
c) propune Ministerului Educației măsuri pentru finanţarea complementară a instituțiilor de învățământ superior pe bază de proiecte instituţionale;
d) prezintă anual Ministerului Educației un raport privind starea finanţării învăţământului superior şi măsurile de optimizare ce se impun. Acest raport este public.
e) îndeplinește orice alte atribuții pentru sprijinirea activității Ministerului Educației în domeniul său de competență.

Art. 144
(1) CNSTGU propune standardele minimale naționale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice de conferențiar și profesor din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare din instituțiile de învățământ superior, a atestatului de abilitare, a titlului de doctor, inclusiv în ceea ce privește acordarea calificativelor. Aceste standarde se aprobă prin ordin al ministrului educației, la propunerea CNSTGU, după consultarea cu CNR.
(2) Pentru elaborarea standardelor menționate la alin. (1) CNSTGU este sprijinit în activitatea sa de un Registru de experți, constituit prin ordin al ministrului educației, pe baza unor criterii de competență și prestigiu profesional.
Art. 145
(1) CNETU se constituie prin ordin al ministrului educației, membrii fiind selectați pe baza unor criterii de competență și probitate profesională și morală.
(2) CNETU se pronunță asupra contestațiilor formulate împotriva deciziilor Comisiilor de etică ce funcționează în cadrul instituțiilor de învățământ superior, pentru soluționarea sesizărilor privind abaterile de la normele de etică și deontologie profesională în obținerea titlurilor universitare.
(3) În îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin, CNETU se pronunță prin rezoluție, după cum urmează:
a) menținerea deciziei comisiei de etică de la nivelul instituției de învățământ superior;
b) anularea deciziei comisiei de etică de la nivelul instituției de învățământ superior.
(4) În situația menționată la alin (3) lit. a) și b), CNETU comunică instituției de învățământ superior rezoluția dispusă, cu obligația de respectare a acesteia în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(5) În activitatea sa, CNETU este sprijinit de un Registru de experți, constituit prin ordin al ministrului educației, pe baza unor criterii de competență și prestigiu profesional și moral.
(6) Regulamentul de organizare și funcționare a CNETU se aprobă prin ordin al ministrului educației.
(7) Sesizările privind existența plagiatului, aflate pe rolul Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare se soluționează cu aplicarea prevederilor legale în vigoare la data formulării sesizării.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...