Foarte ușor îi vine cuiva să folosească o propoziție în care vrea să precizeze că dorește, de exemplu, să se întâlnească cu un fost profesor de liceu. Nu-i stă deloc gândul la cuvântul acela “de” (prepoziție) interpus între “profesor” (substantiv) și “al meu” (pronume posesiv).
Face rapid acordul, în ideea că așa este corect și scrie sau spune: Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu un profesor de-“al meu”. Adică, ținând cont că “profesor” este la singular, masculin, atunci și “al meu” trebuie să fie la fel. Să analizăm cu atenție, deocamdată, această construcție. Sunt la masculin singular ambele părți de vorbire. Dar ce facem cu prepoziția simplă “de” despărțită prin cratimă de “al meu”.
În această situație “de” are sensul “dintre”, prepoziție compusă sudată, care urmează pluralul, pentru a se arăta o parte dintr-un întreg (aici nu vorbim despre toți profesorii). Dacă mergem pe “de-dintre”, inadmisibil ar fi să folosim un profesor dintre “al meu”.
Recapitulând, explicația dată este că nu recurgem la acordul în gen și număr dintre substantivul și pronumele posesiv al meu, al tău, a mea, a ta, cu prepoziția “de” în față.
Alte construcții considerate incorecte după vechile gramatici, cu substantive la alt gen, alt caz cu articole posesive sau adjective posesive: O vecină de-“a mea” a venit azi în vizită. Forma corectă este: O vecină de-“ale mele” a venit azi în vizită.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Spuneam și de alt caz în afară de nominativ sau acuzativ. La dativ și genitiv nearticulat, se spune greșit: unei vecine ”ale mele/ale tale/ale sale” i s-a stricat mașina. Sau unei colege ”a mea, a ta, a sa, a noastră, a voastră”. Prin urmare, acordul se face astfel: unei vecine ”a mele/tale/sale”, așa cum spunem colegei ”mele/tale/sale” etc.
În construcția cu prepoziția simplă “de”, care și-a pierdut sensul partitiv, dobândindu-l pe cel “de felul”, plus pronumele posesiv, regulile actuale admit atât pluralul, cât și singularul: Ex.: Un prieten de-ai mei/de-al meu, sau o prietenă de-ale mele/de-a mea.
Sintagma “prieten de-ai mei”’ sună destul de aiurea ca să fie explicația corectă, luând în seamă acest “dintre”. Folosit cu un prieten se potrivește cât de cât. Mai mult, în limbajul curent, auzim mai des formularea una “dintre” casele mele, pentru a evidenția proporția, câte părți din întreg, în relație cu întregul.
Dacă toate explicațiile v-au încurcat mai mult/v-au derutat și vă încăpățânați să scrieți așa cum credeți că e corect, plus pentru a nu intra în polemici inutile, aveți posibilitatea să evitați folosirea construcțiilor de acest gen. Apelați la altele mai puțin controversate: “Un prieten al meu” sau mai simplu “un prieten”, fiindcă implicit este al tău, nu?
Când am conceput articolul, gândul mi-a zburat imediat la binecunoscutul Radu Parachivescu. Am căutat “Pastila de limbă de prin ianuarie 2016. Acolo, la final, am găsit următoarea formulare (tema era aceeași): “Mi se pare oportun”, scrie Radu Paraschivescu, “să mai dau câteva exemple de folosire greşită şi apoi corectă a acestui posesiv. Aşadar:
Dvs. sunteți cei care veți hotărî ce “cale gramaticală” veți urma. Noi am propus.
