Cum se prepară bulionul de casă. Multe gospodine greșesc înainte să-l pună în sticle sau borcane

Emanuela Pană 11.10.2021, 17:40
Cum se prepară bulionul de casă. Multe gospodine greșesc înainte să-l pună în sticle sau borcane

Numeroase familii au propria rețetă de bulion, moștenită de la mamă, bunică, soacră, care nu a dezamăgit niciodată, însă pentru aceia dintre voi care nu au avut parte de o astfel de moștenire de familie, am pregătit noi o rețetă inedită, într-un material ce cuprinde și câteva secrete pe care e musai să le știi despre bulionul de casă, 100% natural. Mai multe detalii, în continuare.

Cum se prepară bulionul de casă

Oricât de mult ne-ar fascina preparatele care arată mai degrabă a opere de artă decât comestibile și oricât ne-am învârti prin „bucătăria moleculară“, revenim, mereu și mereu, la principiile de bază ale artei gătitului, pentru că, până la urmă, baza tuturor mâncărurilor este comună. Vorbim despre metode, ingrediente și semipreparate vechi de mii de ani. Restul variațiunilor pe aceeași temă nu fac decât să pună în valoare lucruri deja stiute.

Un ingredient prezent în majoritatea tradițiilor culinare este bulionul, care, în esență, este preparat cam la fel, dar cu o infinitate de particularități care îl fac să difere de la o zonă la alta. Metaforic vorbind, îi dau „culoare“ locală. Bulionul de casă se prepară ușor, rezistă bine în cămară, și reprezintă un ingredient de bază pentru multe rețete. Prin urmare, caietul tău de rețete trebuie neapărat să conțină câteva însemnări despre seva tomatelor.

Înainte de a vă dezvălui rețeta propriu-zisă, vrem să specificăm faptul că soiul, gradul de coacere și dulceață al roșiilor fac diferența între un bulion exceptional și unul banal. Prepararea bulionului reprezintă una dintre cele mai simple treburi din bucătăria de toamnă, însă există anumite secrete care-ți vor garanta un rezultat mult mai bun.

Dacă este bine gătit, bulionul de roșii aduce un plus de savoare oricărui preparat, putând fi adăugat atât în ciorbe, supe, paste, lasagna, ardei umpluți, cât și, surprinzător, în prăjituri (prăjitură foi cu bulion). Acum, lăsând vorbăria, să trecem la treabă!

Citește și: Cum prepari cel mai bun bulion de roşii. Secretul pe care trebuie să îl ştie toate gospodinele. Cât se lasă la fiert, de fapt

Ingrediente și mod de preparare

Orice gospodină care se respectă are măcar câteva sticle sau borcane cu bulion în cămară, numai bun pentru a fi adăugat iarna în diverse preparate gustoase, cu tradiție.

Cum prepari cel mai delicios bulion pentru iarnă
Cum prepari cel mai delicios bulion pentru iarnă

Pentru că nimic nu se compară cu gustul proaspăt și aromat al roșiilor coapte din plin sezon, ne-am gândit să îți dezvăluim o rețetă care te va ajuta să te bucuri de esența roșiilor și iarna.

INGREDIENTE: 

  • câteva kg de roșii, în funcție de cât bulion vrei să obții. Spre exemplu, pentru 4 litri de bulion ar fi necesare cam 10 kg de roșii;
  • sare;
  • piper;
  • zahăr;
  • alte condimente.

MOD DE PREPARARE:

  1. Se spală foarte bine roșiile, se înlătură cotoarele și se taie în bucăți mari, nu ca pentru salată.
  2. Se dau prin mașina de tocat, cu dispozitivul special pentru bulion, care reține cojile și semințele.
  3. Se pune la fiert sucul obținut, până când acesta ajunge la consistența dorită.
  4. Se adaugă sare, piper, zahăr și alte condimente, după gustul fiecăruia.
  5. Nu te osteni să îndepărtezi spuma care se formează la suprafață, ci mai degrabă amestec-o cu o lingură, înapoi în bulion. Vei observa că spuma dispare de la sine, în momentul în care bulionul este fiert.
  6. Înainte de a turna bulionul în sticle și borcane, ai grijă ca acestea să fie sterilizate.
  7. După ce le-ai spălat și le-ai lăsat să se scurgă, așează-le într-o tavă de metal și bagă-le în cuptor pentru o jumătate de oră.
  8. Pasta de roșii se toarnă fierbinte în borcane sau în sticle, însă ai grijă ca acestea să fie așezate pe ceva metalic. În caz contrar se vor sparge.
  9. Puneți capacele și înfiletați bine. Asta-i tot!