Cum se face salata de vinete turcească. E delicioasă cu iaurt și usturoi

Iancu Andreea 27.05.2022, 19:41
Cum se face salata de vinete turcească. E delicioasă cu iaurt și usturoi

Salata de vinete este vedeta sezonului cald, fiind unul dintre preparatele pe care gospodinele le pregătesc cu precădere în această perioadă a anului. Aceasta se poate prepara în moduri diferite, fie clasică, doar cu ulei, ori cu maioneză. Însă o altă variantă extrem de savuroasă este și cea puțin mai dietetică, care are la bază iaurt și usturoi. Rețeta este una tradițională turcească și transformă salata de vinete pe care o știai în una mult mai delicioasă.

Rețeta de salată de vinete turcească. Iese extrem de savuroasă

Fie că vorbim despre o masă festivă sau de un meniu ușor și savuros, salata de vinete este una dintre opțiunile multora. Aceasta se pregătește relativ simplu și nu necesită prea multe ingrediente. Ea se poate prepara însă în numeroase modalități, fiind delicioasă indiferent de rețeta aleasă. Totuși, dacă îți dorești să schimbi clasica variantă, cu care gospodinele ne-au obișnuit, poți încerca rețeta de salată de vinete turcească.

Bucătăria orientală ne-a obișnuit cu numeroasele salate extrem de savuroase pe care bucătarii le prepară, astfel că o salată turcească nu poate fi altfel. Preparatul este mult mai ușor decât variantele clasică și cu maioneză, având în compoziție iaurt și usturoi. Gustul este cu adevărat delicios și nu are la fel de multe calorii.

Cum pregătești salata de vinete turcească
Salata de vinete cu iaurt și usturoi

Cum prepari salata de vinete turcească

Ingrediente

  • 1 kg vinete coapte și scurse
  • 200 gr iaurt grecesc
  • 3-4 căței de usturoi
  • 1 lingură ulei de măsline
  • sare, după gust

Mod de preparare

Începe prin a coace vinetele până când acestea sunt bine pătrunse, iar coaja este arsă. Curăță-le apoi sub jet de apă și lasă-le la scurs până când se elimină lichidul din ele. Acesta poate să confere un gust amărui preparatului. Separat, se lasă la scurs și iaurtul grecesc, astfel încât să se elimine lichidul din el. Se poate folosi un iaurt mai slab, de 10-15% grăsime în cazul în care ne dorim o salată de vinete mai dietetică.

Se curăță usturoiul și se pisează, adăugând sare în mujdeiul obținut. Acesta se amestecă cu o lingură de ulei de măsline. După ce vinetele coapte s-au scurs bine, ele se mărunțesc, la fel ca în cazul salatei clasice de vinete, cu un ciocan de lemn, astfel încât să nu oxideze. Vinetele obținute se amestecă într-un bol cu iaurtul și usturoiul și se adaugă sare după gust.

Salata de vinete obținute se lasă la frigider pentru cel puțin 30 de minute înainte de a fi servită pentru ca aromele să se amestece. Aceasta poate fi consumată alături de o pâine proaspătă și o salată de roșii și castraveți.

Urmăriți Impact.ro și pe