Cum se face desertul preferat al Americii. Românii se vor îndrăgosti de banana bread

Ioana Bucur 16.04.2021, 08:09
Cum se face desertul preferat al Americii. Românii se vor îndrăgosti de banana bread

Cum se face desertul preferat al americanilor. Rețeta care a devenit virală pe platformele de social media este simplu de preparat, iar rezultatul, delicios. Nu ai cum să dai greș cu banana bread.

Cum se face desertul preferat al Americii – banana bread

Banana bread poate fi văzut ca un desert hibrid. La exterior, arată ca un chec, însă interiorul aduce mai mult cu un carrot cake. Așa cum îi zice și numele, aroma ce îl definește este cea de banană. Se prepară ușor, fără să fie nevoie de prea multă experiență în bucătărie și este o prăjitură sănătoasă și foarte gustoasă, fiind soluția ideală atunci când nu aveți prea mult timp la dispoziție să gătiți ceva pentru musafiri: se pregătește dintr-un aluat ce conține piure de banane, ce se lasă la copt, câteva minute, în cuptor. Ce poate fi mai simplu?

Ingrediente

Ca în cazul checului, prăjitura are o crustă ușor crocantă, iar la interior, miezul este fraged și însiropat. Merge de minune servită lângă o ceașcă de cafea, lapte sau de ceai fierbinte. Ce îți trebuie pentru a face desertul preferat al Americii:

  • 340 de grame de banane decojite (patru banane mai mici)
  • 260 de grame de făină
  • 100 de grame de unt
  • 100 de grame de ciocolată
  • 100 de grame de zahăr
  • 50 de grame de nuci
  • 10 grame de praf de copt
  • două ouă
  • o lingură de esență de vanilie
  • puțină sare
Rețetă banana bread
Rețetă banana bread

Mod de preparare banana bread

Se iau cele patru banane, se decojesc și se pasează bine, folosind o furculiță. Într-un vas separat, se pune untul, ce trebuie să fie la temperatura camerei și să aibă grăsime de cel puțin 80%, peste care se varsă zahărul. Cele două ingrediente se amestecă bine, până se omogenizează. Se adaugă apoi cele două ouă, pe rând, și se pune deasupra și piureul de banane. Compoziția se amestecă bine și se adaugă făina, praful de copt, sarea și esența de vanilie. Continuați să amestecați până toate ingredientele se încorporează bine, iar apoi, la final, se pun nuca și ciocolata. Aluatul proaspăt obținut se toarnă cu grijă într-o formă de chec care se lasă în cuptorul preîncălzit la o temperatură de 180 de grade Celsius, timp de aproximativ o oră. Banana bread se servește rece, poate fi feliat și mâncat.

Bananele sunt o sursă importantă de antioxidanți, minerale și vitamine

Bananele, ingredientul principal din banana bread, nu sunt doar gustoase ci au și o listă mare de beneficii pentru sănătatea și buna funcționare a organismului uman. Sunt bogate în calorii, dar au un nivel scăzut de grăsimi, fiind și o sursă importantă de antioxidanți, minerale și vitamine. Au în compoziție zaharuri simple, precum fructoza și zaharoza, ce revitalizează corpul și îi oferă energie, potrivit Știri din Lume. Fructul este bogat și în fibre solubile, ce previn apariția problemelor intestinale, și flavonoizi poli-fenolici, antioxidanți, cum ar fi luteina, zeaxantina, beta și alfa caroten , dar în cantități mici. În plus, sunt o sursă importantă de vitamina B6, vitamina C, cupru, magneziu și mangan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI