Cum se distra Bill Gates înainte de căsătoria cu Melinda. Ce fel de femei aducea la el acasă

Ana Ionescu 11.05.2021, 15:24
Cum se distra Bill Gates înainte de căsătoria cu Melinda. Ce fel de femei aducea la el acasă

Bill Gates a avut o tinerețe foarte tumultuoasă, presărată cu picanterii, potrivit ultimelor dezvăluiri. Un fost jurnalist de investigații, autor a două cărți despre viața cofondatorului Microsoft, publicate în anii ’90, a făcut recent mărturisiri surprinzătoare despre cum se distra miliardarul înainte de căsătoria cu Melinda.

Ce fel de femei aducea acasă Bill Gate înainte să o cunoască pe Melinda

Jurnalistul de investigații James Wallace, de la Seattle Post, a afirmat că Bill Gates nu a fost deloc cuminte în tinerețe și că acestuia îi plăceau foarte mult distracțiile cu femeile. James a dezvăluit că Bill Gates găzduia la el acasă „petreceri nud nebunești cu striperițe” înainte de căsătoria cu Melinda.

„O grămadă din puștii Microsoft de atunci erau tipi tineri în cămăși pătate de pizza de la lucrat încontinuu la cod software timp de două-trei zile. Ei organizau niște petreceri destul de nebunești în care ieșeau și luau striperițe din Seattle pe care le aduceau la casa lui Bill. Nu era un băiat din cor pe atunci, nu era doar un tocilar cu computerele. Avea o viață pe atunci”, a relatat recent Wallace pentru Daily Mail.

Toate aceste dezvăluiri au fost făcute de fostul jurnalist în cartea sa din 1997 „Overdrive: Bill Gates și Cursa pentru a Controla Ciberspațiul”. James preciza că Gates organiza „petreceri de burlac nebunești” și „vizita unul dintre cluburile de striptease nud din Seattle, unde plătea dansatoare să vină la casa sa ca să înoate dezbrăcată cu el și prietenii lui în piscina sa interioară”.

cum se distra bill gates inainte de casatoria cu melinda. ce femei aducea acasa
Bill Gates a fost arestat în 1977 pentru conducere fără permis

Bill Gates nu s-a cumințit nici după ce a cunoscut-o pe Melinda

Fostul jurnalist a spus că Bill Gates nu s-a cumințit nici după ce a cunoscut-o pe Melinda French (numele de față) și că obișnuia să facă avansuri jurnalistelor care scriau despre Microsoft și industrie.

„Deși Gates a început să iasă cu French (numele de fată al Melindei) în 1988, acesta a continuat să joace și la alte capete o perioadă, mai ales când era plecat din oraș, ocazii cu care se dădea frecvent la jurnaliste care scriau despre Microsoft și industrie”, a scris acesta în carte.

„Faptul că era afemeiat era bine cunoscut chiar dacă nu s-a scris mult despre el fiindcă Gates și Microsoft dădeau povești cu lingurița jurnaliștilor din industrie pentru ziare ca New York Times și niciunul dintre ei nu voia ca fluxul de informații să se oprească”, a mai afirmat Wallace.

Melinda ar fi știut că soțului său îi plac aventurile, iar la un moment dat cei doi au fost despărțiți aproape un an.

„French știa foarte bine de aventurile lui Gates, motiv pentru care relația [dintre ei] a fost când fierbinte, când rece. La un moment dat s-au despărțit timp de aproape un an fiindcă Gates ar fi refuzat să își ia orice fel de angajament. Însă când s-au împăcat în 1992 relația a devenit mai apropiată și puternică”, a afirmat fostul jurnalist de investigaţii.

Bill Gates a cunoscut-o pe Melinda pe când aceasta s-a angajat ca manager de produse la Microsoft în 1987. Cei doi s-au căsătorit 7 ani mai târziu în 1994.

 

Urmăriți Impact.ro și pe