Cum sărbătoresc interlopii eliberarea din pușcărie. Imagini needitate de la Penitenciarul Iași. VIDEO

Ana Anitoiu 08.04.2021, 16:34

Cum sărbătoresc interlopii eliberarea din pușcărie. Au apărut imagini needitate de la Penitenciarul Iași, de unde doi infractori, tată și fiu, au ieșit după o perioadă pe care au petrecut-o în spatele gratiilor. Iată ce s-a întâmplat imediat ce au pășit în afara porților închisorii.

Cum sărbătoresc interlopii eliberarea din pușcărie

A fost mare bucurie la poarta Penitenciarului Iași, miercuri, 7 aprilie. Un clip ce a ajuns pe aplicația TikTok a arătat cum sărbătoresc interlopii eliberarea din pușcărie. Doi dintre interlopii cunoscuți în acest județ, Viorel Marian Oarză și fiul său, Robert Andrei Oarză, au fost așteptați de apropiați la poarta închisorii și au fost aplaudați. Pe fundalul înregistrării video răsună o manea.

În imagini se vede cum tatăl și fiul au ieșit unul după altul pe poarta Penitenciarului Iași, cărând fiecare câteva plase. De partea cealaltă a șoselei, apropiați de-ai lor și-au parcat mașinile și au ieșit din automobile pentru a nu rata momentul. Când i-au văzut pe cei doi, au izbucnit în aplauze. Nici vorbă de măști de protecție între ei! Oarză senior și Oarză junior au ajuns la zdup după ce la finalul lunii februarie au dus o luptă de supremație cu clanul Corduneanu. Incidentul violent s-a încheiat cu două persoane ajunse la spital, potrivit bzi.ro.

@_stefanel_23Eliberarea lui oarza senior si oarza junior 🙏🏻♬ De Mic Copil, Viata-N Piept Eu Am Luat – Neluta Neagu

Cum sărbătoresc interlopii eliberarea din pușcărie. Clanul Corduneanu a făcut chef

De asemenea, din Penitenciarul Iași a fost eliberat în aceeași zi Bogdan Corduneanu. Cunoscutul clan de interlopi n-a lăsat un asemenea eveniment să se petreacă în liniște. Acesta a organizat un chef pe loc, cu lăutari și dedicații, ca să afle cât mai multă lume despre bucuria lor. Interlopul a fost condamnat pentru șantaj zilele trecute, de către magistrații din cadrul Judecătoriei Iași, dar cu suspendarea executării pedepsei.

”Instanța dispune ca inculpatul Bogdan Corduneanu să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituții publice aflată în subordinea Consiliului Local sau a Primăriei comunei Holboca, având ca obiect de activitate fie prestarea de servicii de utilități publice, fie prestarea de servicii de asistență socială. Instanța constată încetată de drept măsura arestului preventiv dispusă față de inculpatul Bogdan Corduneanu, pronunțată de Judecătoria Iași, verificată și menținută succesiv”, au precizat judecătorii din Iași.

Cum sarbatoresc interlopii eliberarea din puscarie. Imagini needitate de la Penitenciarul Iasi. VIDEO
Bucurie in clanul Corduneanu

Cum sărbătoresc interlopii eliberarea din pușcărie. Nuțu Cămătaru, ieșire extravagantă din spatele gratiilor

Una dintre cele mai spectaculoase și extravagante eliberări din pușcărie, în rândul clanurilor de interlopi, i-a aparținut lui Nuțu Cămătaru. În anul 2010, Ion Balint pe numele lui real, a fost și el așteptat la poarta închisorii. În cazul lui, Penitenciarul Jilava. Însă, așteptarea n-a fost făcută oricum.

Mai exact, când Nuțu Cămătaru a ieșit pe poarta Penitenciarului Jilava, după șase ani de închisoare, apropiații lui au eliberat porumbei. În plus, fiul său l-a așteptat cu trei cai, iar interlopul a încălecat pe unul dintre ei – un armăsar puternic, negru ca abanosul. Spre nemulțumirea lui, aceasta n-a fost ultima sa întâlnire cu închisoarea. A mai fost încarcerat în 2017 și apoi eliberat condiționat în anul 2019.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI