Obiceiul de a vopsi ouă de Paște are rădăcini străvechi și este întâlnit în multe țări din întreaga lume, inclusiv în România. Ouăle reprezintă simbolul renașterii, al vieții și al fertilității. În zilele noastre, în preajma sărbătorilor pascale, gospodinele vopsesc ouăle cu diferite culori, iar vopseaua folosită este achiziționată din magazine. Totuși, există și metode naturale de vopsire a ouălor de Paște. Iată cum poți să vopsești ouăle cu sfeclă roșie.
În tradiția creștină, ouăle roșii reprezintă sângele lui Iisus Hristos și simbolizează Învierea Sa din morți. Din bătrâni, se spune că ouăle de Paște trebuie vopsite în Joia Mare. Există credința că astfel nu se vor strica pentru o perioadă lungă de timp.
În comerț, găsim nenumărate tipuri de vopsea pentru ouă, însă multe gospodine preferă să le coloreze în mod natural. Dacă nu știi cum să vopsești ouăle de cu sfeclă roșie, îți spunem noi. Vopsirea ouălor de Paște cu sfeclă roșie este o metodă tradițională foarte eficientă de a obține ouă roșii frumoase.
Înainte de a ne apuca de fiert ouăle, trebuie să pregătim toate materialele necesare. Așadar, pentru această metodă vom avea nevoie de următoarele:
Pentru început, vom fierbe ouăle în apă cu puțină sare și oțet timp de aproximativ 5 minute. Oțetul va ajuta la fixarea culorii pe ouă. Între timp, tăiem sfecla roșie în bucăți mici și o punem la fiert într-o oală cu 6 căni de apă. Adaugă în apă 8 linguri de oțet și lăsăm sfecla să fiarbă în jur de 30 de minute, până când apa devine roșie.
După ce s-au scurs cele 30 de minute, scoatem cu spumiera bucățile de sfeclă din apă și adăugăm ouăle. Aceste le vom așeza pe fundul oalei într-un singur strat, având grijă să fie acoperite de lichid. Lăsăm să fiarbă la foc mic până când ouăle capătă culoarea potrivită.
Important este să le verificăm după 15 minute și să nu le lăsăm să fiarbă mai mult de 20 de minute. Dacă ouăle au căpătat culoarea dorită, le scoatem din oală și le lăsăm să se răcească. După ce s-au răcit, putem folosi un pic de untură pentru a le da un aspect strălucitor.

De menționat este faptul că, dacă după cele 20 de minute culoarea nu s-a prins, luăm oala de pe foc și o lăsăm să se răcească complet (fără să scoatem ouăle). Apoi, dăm oala la rece în frigider cu tot cu ouă și o lăsăm până obținem o culoare frumoasă.
Putem obține culori mai intense dacă lăsăm ouăle să se stea peste noapte în apa în care a fiert sfecla. Pentru culori mai inedite, putem pune în apă și alte plante sau condimente. De exemplu, dacă punem turmeric, vom obține pentru o culoare galbenă. În schimb, dacă alegem să vopsim ouăle cu coji de ceapă, roșul va fi mai închis.
Cu ajutorul unor frunze sau flori și un ciorap putem crea ouă de Paște cu modele deosebite. Pentru a face acest lucru, ouăle trebuie umezite în zonele unde urmează să lipim frunzele, iar apoi învelite strâns într-un ciorap de damă. După ce le-am pregătit, ouăle pot fi introduse în apa colorată.
Iată că am ajuns la finalul articolului, iar tu ai aflat cum să vopsești ouăle cu sfeclă roșie. Sperăm că aceste informații îți vor fi de folos la pregătirea celor mai frumoase ouă de Paște.