Cum să reacționezi înaintea şi în timpul furtunilor sau ploilor abundente. IGSU a lansat un ghid al fenomenelor meteo extreme

Stan Filon 25.05.2022, 12:32
Cum să reacționezi înaintea şi în timpul furtunilor sau ploilor abundente. IGSU a lansat un ghid al fenomenelor meteo extreme

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat un ghid care îi învață pe oameni cum să se pregătească atunci când meteorologii emit un avertisment de furtună. Specialiștii IGSU au scris în ghid exact ce trebuie să facă oamenii înainte de furtună, în timpul furtunii, dar și după furtună, pentru a rămâne în siguranță, atât ei, cât și cei dragi lor. Aceste reguli trebuie urmate pas cu pas, pentru a nu suferi răni sau pagube materiale însemnate.

Iată cum să reacționezi înaintea şi în timpul furtunilor sau ploilor abundente

Meteorologii au emis un cod galben de vijelii și furtuni, valabil de miercuri de la prânz, până joi dimineața. Astfel, am aflat că în Maramureș, Transilvania, local la munte, iar îndeosebi spre seară și noaptea și în Banat, Crișana și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale şi izolat grindină.

Imediat după acest anunț, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a publicat o postare pe pagina de Facebook în care îi învață pe români cum trebuie să se pregătească în caz de furtună, pentru ca ei și cei dragi să fie în siguranță. Iată recomandările:

Iata cum sa reactionezi inaintea si in timpul furtunilor sau ploilor abundente
Iata cum sa reactionezi inaintea si in timpul furtunilor sau ploilor abundente

Recomandările specialiștilor IGSU

  • Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
  • În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
  • În situația manifestării vântului puternic, recomandăm cetățenilor să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

Specialiștii IGSU au lansat și un ghid foarte utile pentru toți cetățenii. Acesta cuprinde activitățile pe care trebuie să le întreprindem înainte de furtună, ce trebuie să facem în timpul furtunii, dar și cum să reacționăm și după trecerea furtunii.

Înainte de eveniment:

  • Îndepărtează obiectele, copacii ori ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
  • Nu uita regula de salvare 30/30: adăpostește-te în interiorul unei clădiri dacă, după ce ai văzut un fulger nu reușești să numări până la 30 înainte de a auzi un tunet.
  • Rămâi în interiorul clădirii încă 30 minute după ce ai auzit ultimul tunet.
  • Fii atent la alertele și avertizările autorităților (Ro-alert, meteo, aplicația DSU)

Respectă următoarele reguli în cazul în care este iminentă o furtună:

  • Întrerupe orice activitate în aer liber.
  • Intră în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism. Deşi s-ar putea să fii rănit în cazul în care trăsnetul loveşte maşina, ești mult mai protejat în interiorul vehiculului decât în exterior.
  • Închide bine ferestrele şi uşile.
  • Evită folosirea apei și duşurile ori sălile de baie. Apa și conductele instalaţiilor pot cauza electrocutare (trăsnet, scurt circuit).
  • Utilizează telefoanele cu fir doar în situaţii de urgenţă. Telefoanele fără fir ori mobilele sunt sigure în utilizare.
  • Deconectează de la priză aparatele şi alte echipamente electrice (tv, computere, aparatele de aer condiţionat etc.). Acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.

În timpul evenimentului:

  • Dacă ești în mediul urban, adăpostește-te imediat într-o clădire, pentru a evita riscul lovirii de către obiecte, pomi/crengi, stâlpi etc.
  • Dacă ești într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așază-te ghemuit, pune mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi.
  • Fă-te o ţintă cât mai mic posibilă și redu cât poți de mult contactul cu pământul. Nu te întinde pe pământ!
  • Evită: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc.
  • Dacă te afli în pădure, căută adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi.
  • Dacă ești într-o zonă deschisă, mergi spre o zonă joasă, precum o vale.
  • Dacă ești pe un lac, ajungi la mal de urgenţă şi adăpostește-te imediat.
  • Evită drumurile inundate (mers, șofat)! Un curent de apă adânc de doar 15 cm te poate dezechilibra, iar unul adânc de peste 30 cm poate lua un autoturism.

După eveniment:

După o furtună, dacă identifici o victimă rănită sau lovită de trăsnet, verifică următoarele:

  • Respiraţie și puls (vezi video aici)
  • Dacă nu mai respiră, începe resuscitarea prin metoda gură la gură:
    1. deschide căile aeriene (gura) ale victimei
    2. închide nasul victimei cu două degete (strânge-i nările).
    3. pune gura ta etanș pe gura victimei și insuflă ușor aer până observi cu coada ochiului că se ridică toracele.
    4. după prima ventilație, ridică-te, trage aer, după care efectuează a doua ventilație.
  • Dacă nu are puls (nu-i bate inima), începe resuscitarea prin masaj cardiac (30 de apăsări pe mijlocul pieptului):
    1. asigură-te că victima este așezată pe un obiect/loc dur.
    2. expune toracele (pieptul) victimei.
    3. împarte sternul (osul pieptului) victimei în două jumătăți egale.
    4. așează podul palmei în jumătatea inferioară a sternului.
    5. așează cealaltă mână pe stern.
    6. coatele salvatorului trebuie să fie întinse, iar linia umerilor salvatorului să fie paralelă cu linia sternului victimei (în lateralul victimei).
    7. apăsați aproximativ 5-6 cm pe sternul victimei și numărați astfel: „și 1, și 2, și 3″…. până la 30.
  • Dacă victima are puls si respiră, căută alte vătămări posibile: arsuri, vătămări ale sistemului nervos, oase rupte şi pierderi de auz sau de vedere.

Ai grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), poduri avariate parțial sau total, arbori sau cladiri afectați de furtună. Raportează autorităților acest tip de incident. Fii atent în continuare la alertele, avertizările și recomandările autorităților (Ro-alert, meteo, aplicația DSU).

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...