CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ DIN LONDRA

Cum s-au văzut din stradă funeraliile Reginei. Oamenii, supărați că nu pot ajunge la cortegiu. „Circulați, nu e nimic aici”. Ce spun românii din oraș

Luni, 19 septembrie, toți ochii planetei au stat ațintiți asupra capitalei Regatului Unit al Marii Britanii, care a fost loc de pelerinaj, comemorare și de celebrare a domniei Reginei Elisabeta a II-a, dar și cel mai bine păzit oraș. Înmormântarea Reginei a atras sute de mii de oameni din tot Regatul Unit și de peste hotare și a mobilizat peste 10.000 de polițiști, militari, agenți secreți, paznici, voluntari și specialiști de elită în securitate de pe plan local și internațional.

Puțini au reușit să vadă cortegiul

Data de 19 septembrie 2022 va rămâne mereu în amintirea britanicilor și a tuturor celor prezenți în capitala țării în această zi. Străzile din centrul orașului au fost luate cu asalt de oameni încă din zorii zilei.

Toți doreau să vadă măcar o parte din ceremonia funerară dedicată Reginei Elisabeta a II-a și se grăbeau fie spre Piața Parlamentului, fie spre Palatul Buckingham. Cu toate acestea, foarte puțini au reușit să se apropie de zonele fierbinți pe unde a trecut cortegiul funerar.

Securitatea, mai complexă decât la Jocurile Olimpice

Toate străzile din jurul catedralei Westminster Abbey, unde a fost depus sicriul Reginei, precum și cele de lângă Parlament au fost închise accesului public încă de la ora 08:00 am. Cordoane întregi de polițiști și forțe de elită au păzit fiecare metru pătrat de asfalt, mii de camere video au fost poziționate temporar pe toate arterele centrale pentru a monitoriza atât traficul cât și pietonii, iar zeci de lunetiști au urmărit orice mișcare suspectă de pe clădiri. Inclusiv dronele au fost interzise în multe zone. A fost cea mai mare operațiune de poliție desfășurată vreodată în Regatul Unit, planul de securitate fiind chiar mai complex decât cel implementat cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.

Oamenii s-au lovit de garduri de protecție, de panouri mari care au blocat orice stradă adiacentă sau zonă care ducea către traseul oficial, precum și de vocile ferme și răbdătoare ale miilor de polițiști și ale membrilor echipelor de pază și de organizare plasate strategic de-a lungul coridoarelor de securitate.

Oamenii, fascinați de regină

Venit tocmai din Australia pentru a se reuni cu familia din Londra, Ken mi-a mărturisit că se bucură pentru faptul că este prezent în oraș și se simte în siguranță cu atâția polițiști pe stradă.

„Din păcate regina a decedat și acesta este un moment istoric la care au vrut să iau parte. Am locuit în Londra înainte, apoi am emigrat în Sidney, Australia. Înțeleg că accesul e restricționat din motive de securitate, dar important e să fii aici, să iei parte la ceea ce se întâmplă pe străzi, fie că poți vedea sau nu ceremonia.”

Aproape de Parlament și Westminster Abbey, am întâlnit-o pe Nicoleta, cetățean britanic de origine română, care  mi-a povestit despre ce a motivat-o să ia parte la manifestare.

„A fost mai mult decât un simbol, a fost și un om extraordinar, cel puțin eu așa am văzut-o și
i-am urmărit evoluția de la bun început, de când a fost încoronată la 25 de ani. Și-a dedicat
toată existența țării sale și a luptat pentru pace, pentru liniște pentru poporul său și pentru
alte state.”

La fel de animați de importanța evenimentului au fost și Betta și Federico, doi italieni stabiliți de câțiva ani în capitala britanică.

„Am venit pentru a ne arăta respectul față de regină.”

„E plăcut să ne putem împărtăși respectul cu restul lumii. Putea sta acasă pe canapea și să
ne uităm la televizor, dar este mai special faptul că suntem prezenți aici.”

„Nu e nimic de văzut. Circulați!”

Mulțimile au fost dirijate pe străzi care ocoleau traseul cortegiului Reginei, iar zonele deschise cum este piața Trafalgar Square au fost complet blocate de panouri uriașe și opace de protecție. Totodată, polițiștilor li s-au alăturat și militarii pe alocuri.

Oamenii au fost rugați să se îndrepte spre Hyde Park unde îi așteptau ecrane TV la care puteau vedea și auzi ceremonia în direct. Dar mulți s-au oprit lângă parcul Saint James în speranța că poate, poate vor zări ceva de la distanță. Însă s-au lovit de baricade formate din organizatori și polițiști care îi rugau să se depărteze.

„Nu e nimic de văzut aici. Vă rugăm să faceți stânga și să continuați să mergeți spre Hyde Park. Degeaba așteptați aici“, le strigau polițiștii oamenilor.

„Mergem de două ore și n-am văzut nimic”

După câteva ore bune de ocolit pe străzi și străduțe, valurile de oameni au ajuns la colțul sud-estic al Hyde Parc unde s-au tras salve de tun în onoarea Reginei Elisabeta. După alte sute de metri am întâlnit-o pe Cristiana însoțită de cei trei copii ai săi.

„Venim dinspre Westminister Abbey. Nu am putut vedea nimic, cu părere de rău. Mergem de două ore…”

„Mergem pe jos probabil de două ore și am nu am văzut nimic. Și oamenii ziceau mergi în dreapta, uită-te și ascultă, apoi am mers drept și nu am văzut absolut nimic. Ne bucurăm să fim aici, fie că vedem ceva sau nu. A fost bunica tuturor și regina tuturor și o doamnă deosebită“.

Hyde Park a fost și el înconjurat în mare parte de panouri care blocau accesul, de altfel liber din orice direcție. Oamenii și-au continuat drumul până în apropiere de Marble Arch unde au putut, într-un final, intra în parc. Acolo erau deja alte mii de cetățeni și turiști, veniți cu familii și prieteni care urmăreau în direct, pe șase ecrane TV uriașe, cum trupul neînsuflețit al Reginei se apropia de porțile Palatului Windsor. În Hyde Park, atmosfera a fost liniștită și relaxată, marcată de un aer de comemorare dar și de sărbătoare. În fiecare om am simțit bucuria de a putea fi martor la evenimentele acestei zile și a o împărtăși cu cei din jur.

Urmăriți Impact.ro și pe