Cum s-a justificat autorul crimei de la Bascov în fața judecătorului. Bărbatul, arestat preventiv 30 de zile

Stan Filon 10.08.2022, 17:32
Cum s-a justificat autorul crimei de la Bascov în fața judecătorului. Bărbatul, arestat preventiv 30 de zile

S-a aflat cum s-a justificat autorul crimei de la Bascov în fața judecătorului! Bărbatul a șocat o țară întreagă, după ce și-a ucis cu sânge rece întreaga familie. Și-a omorât mama, tatăl, fratele, sora și nepoata în vârstă de doar 5 de ani, iar totul a fost planificat cu lux de amănunte și s-a asigurat că planul său nu va fi cumva întrerupt. Criminalul i-a șocat chiar și pe procurori. Criminalul a povestit totul cu lux de amănunte și în fața judecătorului care a emis mandatul de arest valabil pentru 30 de zile.

Cum s-a justificat autorul crimei de la Bascov în fața judecătorului

Autorul crimelor de la Bascov a ajuns în fața magistraților, care au emis un mandat de arestare de 30 de zile pe numele său. Bărbatul în vârstă de 53 de ani este cunoscut ca având probleme psihice. Acesta a recunoscut că a avut un plan bine stabilit pentru a-și ucide toată familia. Mai exact, și-a ucis cele cinci rude cu pietre de diferite dimensiuni și cu alte obiecte tăietoare.

Cel care a descoperit crima îngrozitoare a fost cumnatul criminalului, care și-a găsit soția și fiica de 5 ani fără suflare, la fel ca pe cumnatul său și pe socrii. Oamenii legii l-au găsit pe făptaș într-o pădure aflată în apropiere, având asupra sa mai multe cuțite.

Cum s-a justificat autorul crimei de la Bascov in fata judecatorului
Cum s-a justificat autorul crimei de la Bascov in fata judecatorului

„Am luat jumătate de pastila seara”

„Am avut discernământ diminuat, nu mi-am dat seama perfect, aveam tot felul de frici, am luat jumătate de pastila seara”, și-a justificat criminalul faptele în fața judecătorului. Aflând că va fi trimis în arest, bărbatul a spus: „Sunt de acord pentru că nu am unde să mă duc!”.

„A declarat cursiv, coerent, cu lux de amănunte, cu toate explicațiile necesare. Nu au fost întrebări la care să nu fi avut răspuns. Nu a acţionat spontan, ci după o planificare minuţioasă, cu măsuri de precauție, în așa fel încât să nu existe niciun impediment în ducerea la bun sfârșit a intenției”, a spus procurorul de caz Laurențiu Palaghia.

Surse din anchetă au declarat pentru Antena 3 că bărbatul respectiv a ţinut chiar și un un jurnal în care şi-a notat toate acțiunile sale. Specialiștii trebuie acum să stabilească dacă criminalul a avut sau nu discernământ în momentul în care a comis crimele care au șocat România.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...